Ministrul român al Agriculturii, Achim Irimescu, este de părere că risipa alimentară din România poate fi redusă prin creșterea prețurilor la alimente și cu ajutorul unei legi antirisipă. El consideră că doar atunci românii vor ști să aprecieze produsele alimentare la adevărata lor valoare. ”Să crească preţul... creşterea preţurilor, ar putea ajuta la reducerea risipei. Dacă plăteşti preţul corect pentru un kilogram de carne, fără subvenţii, sigur vei gestiona mai bine cantităţile”, a declarat ministrul Irimescu, citat de News.ro.

Irimescu a mai precizat că românii s-au obișnuit să își umple frigiderele cu alimente, dar mare parte din ele expiră înainte de a fi consumate.

Anunțuri
Anunțuri

Ministrul crede că prin reducerea subvențiilor și creșterea prețurilor, românii și-ar putea schimba mentalitatea în această privință, relatează capital.ro. Referitor la această problemă, deputatul Nini Săpunaru este de părere că în România se poate reduce risipa alimentară doar prin adoptarea unei legislații fiscale adecvate. Un alt deputat, Florin Alexe, cel care a inițiat proiectul legii antirisipă, susține că tot mai multe alimente sunt aruncate de la an la an, iar vina este în principal a infrastructurii, ceea ce contrazice părerea și ”soluția” ministrului Irimescu.

Sorin Minea, președintele federației patronatelor din industria alimentară (Romalimenta), spune că românii ar trebui să știe cât de mult au nevoie să mănânce. Acesta nu crede că micșorarea prețurilor la produsele aflate în ultimele zile de valabilitate este o soluție la această problemă. În multe state din Uniunea Europeană, printre care și România, produsele alimentare nevândute, al căror termen de valabilitate se apropie de final, sunt puse la dispoziția clienților magazinelor și supermarketurilor, la un preț moderat, pentru cei care altfel nu și le pot permite.

Anunțuri

Potrivit statisticilor oficiale, România aruncă circa 2,5 milioane de tone de alimente pe an, situându-se pe locul 10 dintre cele 27 de state care apar în datele pentru 2015, oferite de către Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, risipa alimentară ajunge la 89 milioane de tone anual.

Ministrul Agriculturii de la București a apreciat faptul că multe țări din Europa de Vest au pus în aplicare planuri pentru reducerea risipei alimentare, unele dintre acestea fiind viabile. Cu toate acestea, se pierd încă foarte mulți bani, ministrul Irimescu facând referire la cei aproape 40 de miliarde de euro, care se cheltuiesc anual în UE pentru subvențiile din agricultură. Aceste afirmații ale ministrului român al Agriculturii vin în contextul în care circa 40 la sută din populația României trăiește la limita și sub limita sărăciei, conform rapoartelor Organizației Națiunilor Unite. #Finante #Alimentatie #Minister