Dacă Germania rămâne cea mai mare putere economică a Uniunii Europene, având cel mai mare #PIB și cea mai dezvoltată economie, fiind numită și ”motorul Europei”, iată că în 2016, România este țara europeană cu cea mai mare creștere economică din UE în al doilea trimestru. România se află în fața celorlalte cinci foste țări comuniste din blocul comunitar european care au raportat estimări preliminare ale creșterii economice în 2016. Creșterea înregistrată de țara noastră în cel de-al doilea trimestru al acestui an a ajuns la 6 la sută, de la 4,3 la sută în cele trei luni anterioare. În Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia (cea mai mare economie din regiune) s-au înregistrat, de asemenea, cifre pozitive în primele două trimestre din acest an.

Anunțuri
Anunțuri

Zona euro, destinația pentru cea mai mare parte a exporturilor din regiune, a raportat o creștere de doar 1,6 la sută, la fel ca în trimestrul precedent, relatează publicația Bloomberg.

Cifrele celui de-al doilea trimestru au depășit previziunile economiștilor pentru România, Slovacia și Ungaria. Surprinde faptul că după o încetinire profundă a economiei statelor est-europene în perioada anterioară, creșterea din România a fost cea mai rapidă după 2008. Reducerile de taxe și creșterile salariale au dus la sporirea puterii de cumpărare a consumatorilor, toate acestea având loc într-un an electoral. În timp ce Comisia Europeană estima că PIB-ul țării noastre va crește într-un ritm rapid (a doua a blocului comunitar în 2016, în spatele Irlandei), aceasta a avertizat pe de altă parte că relaxarea fiscală poate pune în pericol țintele bugetului de stat pentru anul viitor.

Anunțuri

Tendința actuală de creștere a economiei în statele din estul UE: România, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Polonia arată că economia regiunii este în măsură să se extindă chiar dacă afluxul de fonduri europene a scăzut semnificativ în ultimii ani. Polonia a fost codașa regiunii în ultimului trimestru, dar a fost peste media Uniunii Europene și cea a zonei euro.  Investițiile au avut de suferit după întârzieri în finanțarea UE și creșterea incertitudinii, după referendumul din Regatul Unit, în care britanicii au votat să părăsească UE. Pe de altă parte, zlotul polonez și leul românesc s-au situat între primele trei monede cu cele mai slabe performanțe între piețele emergente, în al doilea trimestru, potrivit datelor compilate de Bloomberg. #ROMANIA #Finante