Verizon, cea mai mare companie de telecomunicații din SUA va cumpăra afacerile de bază ale gigantului Yahoo pentru 4,83 miliarde $. Tranzactia, care a fost anunțată luni dimineață, marchează sfârșitul unei ere pentru Yahoo și este o altă piesă a planului de 10 miliarde $ al Verizon Communications pentru a putea concura cu #Facebook și #Google, cele mai mari nume din publicitatea digitală, scrie publicația Business Insider.

Anul trecut, Verizon a cumpărat compania AOL pentru 4,4 miliarde $. Dar această nouă afacere a corporației din New York are meritul de a se fi impuls în lupta cu giganții internetului. Odată cu achiziționarea Yahoo News și Yahoo Mail, Verizon va avea, de asemenea, posibilitatea de a extinde unele oferte de conținut, datorită celor peste un miliard de utilizatori activi lunari ai Yahoo (inclusiv 600 de milioane de utilizatori de telefonie mobilă activi lunar).

Anunțuri
Anunțuri

Aceasta a fost cu siguranță o mișcare strategică a corporației Verizon.

Verizon va plăti în numerar această tranzacție care include imobiliarele Yahoo, dar exclude unele proprietăți, care vor fi vândute separat. Yahoo va rămâne practic cu Alibaba Group Holding Ltd. și Yahoo Japan Corporation, cu o valoare de piață combinată de aproximativ 40 miliarde $. Yahoo își va schimba numele atunci când afacerea va fi încheiată. Compania a declarat că își va plăti acționarii și după aceea va informa investitorii cu privire la planurile pentru celelalte active.

La sfârșitul secolului al XX-lea, Yahoo a fost locul în care mulți oameni au învățat cum să navigheze pe #internet. Compania a devenit publică în anul 1996, la prețul de 13 dolari/acțiune, valoarea acestora dublându-se în prima zi de tranzacționare.

Anunțuri

A apărut astfel optimismul că internetul va deveni într-o zi un mediu de publicitate de importanță globală, ceea ce s-a și întâmplat în ultimii ani. Yahoo a fost un pionier al internetului dar și un lider de piață pentru o perioadă. După câtiva ani în care a dominat internetul, clienții săi au început să se mute treptat la Google, care în 2005 a depășit Yahoo în vânzări globale, potrivit bloomberg.com

O achiziție a Yahoo ar fi putut avea loc mult mai devreme. Oferta cea mai bună a venit în 2008, când gigantul software Microsoft a oferit peste de 45 de miliarde $ pentru Yahoo, dar CEO-ul de la acea vreme, Jerry Yang, a respins în cele din urmă afacerea, considerând că oferta a fost prea mică. Astăzi, compania valorează mai puțin de 38 de miliarde de $, inclusiv activele sale din Asia. Cifra de afaceri și profitul realizate de către Yahoo au scăzut simțitor în ultimii ani. Cota sa de piață s-a diminuat, de asemenea, compania pierzând teren în lupta sa cu Alphabet (compania mamă a Google) și Facebook.