Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia, România, Bulgaria și Suedia s-au angajat să adopte moneda euro atunci când au aderat la Uniunea Europeană. Dar un nou raport făcut public de către Banca Centrală Europeană (BCE) relevă faptul că nici unul dintre aceste șapte state membre ale UE nu au îndeplinit toate cerințele sale pentru a putea adera la moneda comună. În ultimii ani, zona euro a fost zguduită de criza datoriilor, ceea ce i-a determinat pe experți să aibă dubii în ceea ce privește bazele sale economice, scrie publicația Daily Express.

Raportul susține că cele șapte țări îndeplinesc majoritatea „criteriilor economice” necesare pentru a adera la moneda euro, lucru demonstrat în special de ratele inflației în scădere.

Anunțuri
Anunțuri

Dar, raportul adaugă: „Nici una dintre aceste țări nu îndeplinesc toate obligațiile prevăzute în tratat, inclusiv criteriile juridice”. Legislațiile din Suedia, Ungaria, Polonia, România, Republica Cehă și Bulgaria nu sunt pe deplin compatibile cu normele UE, potrivit raportului publicat în această săptămână de Comisia Europeană și BCE. Cele șase state, la care se adaugă și Croația (ultima aderată la Uniune) nu sunt încă în măsură să intre în zona monetară comună.

Criza economică din 2008 și problemele ulterioare legate de datoriile suverane din zona euro au înmuiat hotărârea celor șapte state UE pentru adoptarea monedei unice, o obligație pe care și-au asumat-o odată cu aderarea la Uniune. Dovada este faptul că nici una dintre țările analizate nu au o dată țintă oficială pentru aderarea la euro.

Anunțuri

În Suedia, alegătorii au respins deja aderarea la euro în urma unui referendum desfășurat în 2003. Moneda euro, care a fost introdusă de BCE în ianuarie 1999, este utilizată în prezent în 19 din cele 28 de state membre ale UE. Împreună cu cele șapte țări incluse în raport, Regatul Unit și Danemarca nu sunt membri ai monedei unice. Dar, spre deosebire de Marea Britanie și Danemarca, cele mai noi state membre sunt obligate prin lege să adopte moneda euro, potrivit publicației Bloomberg.

Cerințele pentru adoptarea monedei europene, cunoscute sub numele de „Criteriile de la Maastricht”, includ stabilitatea prețurilor, finanțe publice solide, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. Din cele șapte țări analizate, toate, mai puțin Suedia, îndeplinesc criteriile privind stabilitatea prețurilor, în timp ce inflația suedeză este de așteptat să se întoarcă sub valoarea de referință de 0,7 la sută în lunile următoare, potrivit raportului. Toate țările îndeplinesc criteriul de convergență a ratelor dobânzii pe termen lung, dar problemele apar la capitolul legislativ. #Uniunea Europeana #Finante #Criza economica