2015 a fost un nou an negru pentru Compania Națională Poșta Română. Pierderile înregistrate de Poștă anul trecut au fost cifrate la peste 33 de milioane de lei. Lipsa lucrărilor de investiții care să scurteze timpul de livrare a coletelor și amenda consistentă pe care a primit-o de la Consiliul Concurenței au contribuit doar în parte la aceste pierderi. De cealaltă parte, dezvoltarea comerțului online a dat un avânt neașteptat firmelor de curierat, astfel încât Poșta Română a rămas de multe ori fără o bună parte dintre comenzile pe care le prelua altădată.

În ultimii șapte ani, singurul an în care Compania națională Poșta Română a reușit să obțină profit a fost 2014.

Anunțuri
Anunțuri

În ultimii cinci ani, bugetul acestei companii de stat a scăzut cu aproximativ un sfert, ajungând, anul trecut, la 1,08 miliarde de lei.

Dacă din exterior situația este catastrofală, nici din interior lucrurile nu se văd mai bine. Astfel, Guvernul a cerut reorganizarea companiei, astfel încât cheltuielile nejutificate să fie eliminate. Acest lucru înseamnă însă și că unii dintre angajații Poștei vor pleca acasă, contractele lor de muncă fiind desființate. Concomitent, de parcă cele două părți ar vorbi limbi diferite, sindicaliștii din cadrul Poștei Române cer majorări salariale, în condițiile în care șapte din zece angajați pleacă la sfârșitul lunii acasă doar cu salariul minim pe economie.

”Mereu când vine vorba de restructurări oamenii sunt nemulțumiți și este normal să se întâmple așa. Bugetul statului nu este însă un sac fără fund, de aceea trebuie să ne gândim la eficientizarea activității.

Anunțuri

Astfel, pachetul de acțiuni ale Poștei Române va fi mult mai atractiv pentru posibilii investitori, în condițiile în care intenția noastră este de a lista această companie pe Bursa București”, a precizat ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, potrivit Digi 24.

În timp ce Poșta Română seamănă din ce în ce mai mult cu un colos cu picioare de lut, primele cinci companii private de curierat au reușit, anul trecut, să cumuleze o cifră de afaceri de peste 1,1 milioane de lei. #Finante