Îndelung discutata lege a dării în plată a intrat în vigoare pe data de 13 mai. Specialiștii au preconizat că prețurilor locuințelor o vor lua pe o linie descendentă, odată cu noile modificări legislative aduse de această lege. Potrivit Digi 24, care citează un site românesc de profil, legea dării în plată a dus la o scădere a prețurilor locuințelor cu 1,4% în luna mai, față de luna precedentă. Cele mai mari fluctuații au fost observate pe piața imobiliară din Brașov, în vreme ce în orașe precum București, Iași sau Cluj legea nu pare să aibă încă un efect vizibil din acest punct de vedere. Comparând situația actuală cu cea de anul trecut, rezultă că prețurile apartamentelor cu cu 8% mai mari acum decât în mai 2015.

Anunțuri
Anunțuri

În capitală, spre exemplu, prețurile apartamentelor au crescut chiar în ultima lună, contrar trendului așteptat. Creșterea a fost înregistrată mai ales în privința apartamentelor din blocurile vechi, în timp ce în cazul locuințelor din imobilele noi prețurile au rămas neschimbate de la lună la lună. „De multe ori, un apartament nou nu înseamnă neapărat un confort mai crescut. Locuințele noi dispun, adesea, de mai puțini metri pătrați decât cele vechi. Mai mult, uneori băile și unele camere sunt proiectate și construite fără ferestre, tocmai pentru ca firma de construcții să ridice imobilul cu costuri cât mai mici. Nu în ultimul rând, apartamentele noi sunt rareori construite în zone atractive pentru clienți, fiind situate, de cele mai multe ori, în cartierele periferice ale Bucureștiului.

Anunțuri

Având în vedere toți acești factori, nu este de mirare că apartamentele vechi sunt încă la mare căutare”, a explicat un expert imobiliar citat de Digi 24.

Chiar dacă legea dării în plată nu a avut din prima efectele scontate, experții financiari sunt de părere că prețurile locuințelor vor cunoaște totuși o scădere, îndată ce legea va deveni propriu-zis aplicabilă. Momentan, având în vedere că cererea de apartamente este încă la un nivel crescut, proprietarii sau constructorii își permit să păstreze prețul ridicat. #ANAF #Finante #Parlament