Legea dării în plată le-a dat frisoane bancherilor, aceștia încercând prin toate mijloacele să împiedice adoptarea actului legislativ, dat fiind că ei vor fi cei care vor avea, cu certitudine de pierdut, în marea majoritate a cazurilor în care debitorii nu-și vor mai putea plăti ratele și vor apela la legea ce intră astăzi în vigoare. Pentru că nu au reușit să facă asta, au încercat alte variante pentru a se pune la adăpost de eventualele renunțări ale împrumutaților la imobilele pentru care au luat credit.

Una dintre variantele la care au apelat a fost aceea a înăspririi condițiilor de creditare, inclusiv prin creșterea avansului.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, acesta a crescut de la 10-15% la peste 30-35%. În plus, unele dintre instituțiile bancare au redus și durata pe care acordă astfel de credite la maxim 25 de ani, încercând astfel să se pună la adăpost de posibilele efecte ale dării în plată.

Singura dintre băncile mari ale României care nu a crescut, încă, avansul este Banca Transilvania, al treilea mare jucător de pe piață. Jurnaliștii de la Capital au încercat să afle un punct de vedere al oficialilor instituției, însă până acum aceștia s-au ferit în a da vreo informație. Să fie acesta un semn că în următoarele zile și Banca Transilvania va apela la măsura luată deja de celelalte instituții financiare din piața de profil? #legislatie #Finante