Doar patru țări din lume, Marea Britanie, Irlanda, Canada și Noua Zeelandă au legalizat contractul de muncă de zero ore sau ”contractul ocazional”, așa cum mai este cunoscut acesta. Practic, ”zero hour contract” reprezintă o înțelegere între angajator și angajat, potrivit căreia angajatorul nu se obligă să garanteze angajatului un număr minim de ore de muncă, iar la rândul lui angajatul nu este obligat să meargă la muncă, dacă este solicitat.

Angajații cu contract de muncă de zero ore au aproape toate drepturile de care beneficiază angajații cu contracte de muncă full-time. Acest tip de contract le oferă muncitorilor dreptul la concediu de odihnă în fiecare an, beneficiază de salariul minim pe economie, dar nu au dreptul la zile libere în cazul în care se îmbolnăvesc.

Anunțuri
Anunțuri

Cei care au nevoie de un job care oferă flexibilitate sunt cei mai mari susținători ai ”zero hour contract”, printre acești aflându-se studenții, pensionarii sau părinții cu copii, scrie publicația Diaspora Românească.

Pe piața forței de muncă din Regatul Unit, mulți imigranți acceptă locuri de muncă mai slab plătite și cu condiții de muncă proaste. În acest fel s-a ajuns la peste 800 mii de persoane care lucrează în UK pe baza contractelor de muncă de zero ore, totodată fiind semnate 1,4 milioane de astfel de contracte până acum. Cotidianul britanic The Independent consideră că această cifră a celor care muncesc cu acest tip de contracte va depăși pragul de un milion în acest an, din circa 30 de milioane de persoane cât reprezintă forța de muncă activă de pe teritoriul Marii Britanii.

Mediul de afaceri din Regatul Unit apreciază flexibilitatea pe care o crează acest tip de relație cu angajații. Cele mai cunoscute companii de pe teritoriul UK, care oferă contracte ocazionale sunt McDonalds, Amazon, Sports Direct, JD Wetherspoon, Cineworld. La capitolul ramuri ale economiei unde se utilizează intens contractul de zero ore, principalele ”beneficiare” sunt turismul, comerțul (în principal marii retaileri), industria alimentară (fast-food și catering), dar și companii care dețin fabrici de producție în industria alimentară și în industria ușoară (îmbrăcăminte, ambalaje).

Anunțuri

Au apărut totuși numeroase nemulțumiri ale angajaților acestor companii, care au fost relatate de presa britanică. Cei mai mulți dintre aceștia au spus că sunt afectați de faptul că angajatorii le-au redus numărul de ore de muncă, după ce au fost bolnavi sau nu au putut să răspundă solicitărilor companiilor angajatoare deoarece au fost nevoiți să stea acasă cu copii. În alte locuri, au existat muncitori care s-au plâns de condițiile de muncă. Per ansamblu, se pare că acest model de relație angajat-angajator funcționează bine, cererea fiind destul de mare iar angajările se fac foarte repede.

Contractul de muncă pe zero ore poate fi o soluție temporară bună pentru românii din UK. Pentru cei care ajung în #Marea Britanie și nu găsesc rapid un loc de muncă full-time cât și pentru studenți aceste contracte reprezintă posibilitatea obținerii unor venituri care să le asigurare supraviețuirea în Regatul Unit. #romani in UK #Locuri de munca