Peste 1.000 de avertismente și aproape 800 de amenzi au fost date de Poliția Locală și de alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în prima lună de după intrarea în vigoare a Legii antifumat. Valoarea totală a amenzilor este de aproape 190.000 de lei, potrivit unui document dat publicității de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Scopul angajaților MAI nu a fost însă doar acela de a-i pedepsi pe cei care nu au respectat legea, ci și de a informa opinia publică în privința prevederilor noii legi. Astfel, în această perioadă, au fost făcute peste 600 de acțiuni de informare și de conștientizare, atât în cadrul anumitor instituții, cât și în mai multe școli și licee.

Anunțuri
Anunțuri

„În general, s-a observat faptul că românii s-au conformat noului act legislativ și au înțeles că astfel este protejată atât sănătatea celor din jur, cât și unele norme elementare de protecție împotriva incendiilor. MAI urmărește ca legea să fie respectată în cât mai mare măsură și îi vom amenda și pe viitor pe cei care continuă să o încalce cu bună știință. Scopul nostru este totuși acela de a-i face pe oameni să conștientizeze că acum acest lucru este reglementat, de aici și numărul mai mare de avertismente pe care l-am dat, în comparație cu cel al sancțiunilor contravenționale propriu-zise”, se arată într-un comunicat dat publicității de către MAI.

Legea 15/2016, cunoscută pentru publicul larg mai ales ca Legea antifumat, a intrat în vigoare pe 17 martie a.c. Potrivit acesteia, este interzis fumatul în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în spațiile de joacă pentru copii sau în mijloacele de transport în comun.

Anunțuri

Persoanele care vor să anunțe astfel de abateri o pot face la numerele de telefon ale Poliției Locale și nu la numărul unic 112, număr destinat doar urgențelor și cazurilor de maximă gravitate.

De asemenea, IGSU a anunțat că și patronilor de spații publice închise sau angajatorilor le revine sarcina de a atenționa prin anunțuri permanente faptul că în respectivul loc nu se fumează. #Politie #Parlament