Oportuniștii și-au făcut loc și în domeniul apicol, punând la cale un nou tip de fraudă cu fonduri europene. Metoda este una simplă, potrivit președintelui Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea. ”Acești așa-ziși ”băieți deștepți” merg și împrumută stupi de la alți colegi crescători, pentru a fi eligibili atunci când trebuie să acceseze fonduri europene. Comisia vine în control și vede că respectivul crescător are numărul corespunzător de familii de albine. După ce a primit avizul favorabil și banii sunt livrați, stupii împrumutați sunt înapoiați. Astfel, crescători care nu ar trebui să beneficieze de #Fonduri nerambursabile o fac, ceee ce reprezintă o fraudă.

Anunțuri
Anunțuri

Iar practica nu este una izolată, din moment ce în jur de 30% din bani sunt acordați astfel”, a explicat sursa citată, potrivit cotidianului Adevărul.

Producătorii de miere de albine spun că nu există o metodă prin care această practică să poată fi scoasă la iveală și astfel vinovații să fie pedepsiți. ”Dincolo de faptul că fondurile ajung de multe ori acolo unde nu trebuie, apicultorii care sunt de bună credință ajung să fie descurajați și să nu mai aplice pentru a obține fonduri europene. Aici este marea problemă, că cei cinstiți au de suferit de pe urma celor care umblă cu fraude”, a mai spus Ioan Fetea.

În momentul de față, controalele în cazul apicultorilor care au luat fonduri europene au loc o singură dată pe an, în luna septembrie. Nu sunt verificați însă toți crescătorii de albine, ci doar 5% dintre ei, în mod aleatoriu.

Anunțuri

Astfel, mulți dintre apicultorii care au fraudat sistemul fondurilor europene pot scăpa nepedepsiți.

Potrivit legislației în vigoare, crescătorii de albine pot cere finanțare europeană nerambursabilă prin asociațiile din care fac parte. În cazul crescătorilor de oi sau de vite, cererea de finanțare trebuie făcută individual, manieră care implică mult mai multe riscuri pentru cel care ar încerca să fraudeze sistemul. ”În apicultură sunt interese să fie menținuți unii care cotizează la cine trebuie”, a concluzionat Fetea. #Finante #Coruptie