În România se organizează cele mai discutabile licitaţii publice din toată Uniunea Europeană. O arată un raport întocmit de o companie de profil din #Ungaria, care pune ţara noastră pe primul loc, în ceea ce priveşte preţurile umflate ale licitaţiilor publice. Neregulile nu se opresc însă aici, multe licitaţii fiind organizate pe ascuns şi cu un singur participant. Nu este astfel de mirare că gradul de contestare a licitaţiilor publice din ţara noastră depăşeşte cu mult media europeană, aceasta fiind şi concluzia studiului.

Nici nu era nevoie de un raport avizat care să ne arată că, în România, procedurile de desfăşurare şi de atribuire a lucrărilor sunt cusute cu aţă albă, de multe ori. Corupţia din sistem duce, în consecinţă, la umflarea preţurilor finale la care sunt atribuite lucrările, preţul ajungând să fie astfel cu 30% mai mare faţă de media europeană.

Anunțuri
Anunțuri

Nereguli putem găsi atât în privinţa marilor licitaţii, cât şi pentru procedurile de valoare mai mică, unde atribuirea se face în mod direct. Ca exemplu, putem da Arena Naţională, pentru care Primăria Bucureşti a ajuns să plătească sume colosale, până ce stadionul a putut să găzduiască primele meciuri. În ciuda costurilor exorbitante, un raport al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a scos la iveală că acoperişul stadionului nu respectă normele în vigoare privind protecţia împotriva incendiilor. În concluzie, avem parte de lucrări foarte scumpe şi făcute fără a respecta normele legale în vigoare.

Experţii de la Budapesta au arătat că două din zece licitaţii organizate în România au un singur ofertant. Chiar şi acolo unde există mai mulţi ofertanţi, câştigă de cele mai multe ori firma care face cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere financiar.

Anunțuri

De aici decurge o calitate îndoielnică a multor lucrările, cele mai vizibile fiind proiectele din infrastructura rutieră. Aşa a ajuns ţara noastră să deţină tristul record al unei autostrăzi ce trebuie demolată la mai puţin de un an după ce a fost inaugurată.

Pentru a vedea miza acestor practici, este de ajuns să spunem că statul român face anual achiziţii în valoare de 15 miliarde de euro. #Coruptie