Compania „Otelul Rosu Steel Works”, al cărei patron este controversatul om de afaceri Iosif Armaş, a preluat, pentru suma de 25 de milioane de euro, fără TVA, combinatul Oţelul Roşu. Alături de Armaş, din noul acţionariat al întreprinderii fac parte şi unii oameni de afaceri sârbi.

„Ansamblul industrial de la Oţelul Roşu a fost adjudecat, în urma unei licitaţii organizate pe data de 3 ianuarie, de firma domnului Iosif Armaş, de la societatea Ductil Steel SA, companie aflată în insolvenţă şi în procedură de reorganizare”, se arată într-un comunicat de presă al Ductil Steel, preluat de cotidianul Adevărul.

Întrebat despre intenţiile pe care le are vizavi de noua sa achiziţie, Iosif Armaş a precizat că doreşte să reia cât mai curând activitatea combinatului.

Anunțuri
Anunțuri

„Am auzit că sunt unele temeri cum că aş vrea să vând combinatul la fier vechi. Ce fel de om de afaceri aş mai fi eu dacă aş cumpăra o astfel de întreprindere cu 25 de milioane de euro, după care aş dezmembra tot şi aş vinde la fier vechi pentru pentru o sumă de opt ori mai mică? Nu. Am de gând să repun pe picioare acest combinat şi să facem angajări, începând cu luna mai”, a precizat Armaş.

Oamenii din staţiunea Băile Herculane, unde de asemenea controversatul afacerist a făcut unele tranzacţii imobiliare, nu sunt însă deloc convinşi că lucrurile vor mai reveni vreodată pe făgaşul normal. „Pe Iosif Armaş l-am văzut ultima oară pe aici (în Băile Herculane – n.r.) în momentul în care a distrus tot centrul istoric al staţiunii. A cumpărat multe dintre clădirile de aici, promiţând că va renova totul şi că îi va da staţiunii strălucirea pe care a avut-o altădată.

Anunțuri

După cum vedeţi, acum totul nu este decât ruină. Cred că acelaşi lucru se va petrece şi cu combinatul. Deja este distrus şi vândut la fier vechi în proporţie destul de mare”, a spus un trecător, citat de reporterii postului de televiziune Digi 24.

Iosif Armaş este unul dintre românii ajunşi milionari peste noapte. Pornind ca un simplu portar de hotel, Armaş a ajuns rapid, în împrejurări neclare, primul bănăţean milionar. În 2014, procurorii #DNA i-au citat numele într-un dosar de corupţie în care apare şi numele fostului acţionar majoritar al Astra Asigurări, Dan Adamescu. #Coruptie