Alimentarea cu 47 de litri de benzină îl costă acum pe un român echivalentul a 50 de euro. Dacă ar fi să calculăm cât din această cantitate reprezintă de fapt preţul real al combustibilului şi cât valoarea accizelor şi taxelor plătite către stat, am putea vedea cu uşurinţă că statul ia taxe echivalente cu 28 de litri din cei 47. Astfel, mai mult de jumătate din preţul de la pompă al benzinei reprezintă de fapt dări către bugetul de stat.

Aspectul scos la iveală de acest calcul nu este însă deloc surprinzător, dacă ne gândim la faptul că preţul petrolului a scăzut cu 70% în ultimii doi ani, în vreme ce preţul benzinei şi al motorinei abia dacă a coborât cu câţiva bani.

Anunțuri
Anunțuri

Şi în privinţa motorinei lucrurile se prezintă într-un mod asemănător. Astfel, cu echivalentul a 50 de euro pot fi cumpăraţi 48,1 litri de motorină, din care contravaloarea a 27,7 litri reprezintă de fapt accizele şi celelalte taxe.

România se situează însă peste media europeană, având în vedere că în Europa,cu 50 de euro, poţi cumpăra, în medie, doar 40 de litri de benzină şi aproape 46 de litri de motorină. Totuşi dincolo de aceste cifre, când introducem în ecuaţie şi puterea de cumpărare a cetăţenilor statelor din Uniunea Europeană vedem că românii se află pe unul dintre ultimele locuri.

În cazul vecinilor noştri de la sud de Dunăre, cu 50 de euro pot fi cumpăraţi 55 de litri de benzină şi 58 de motorină. Astfel, după cum puteţi observa, preţul carburantului în Bulgaria este cel mai mic din Uniunea Europeană.

Anunțuri

Iar performanţele bulgarilor nu se opresc aici, din moment ce din preţul total al benzinei şi al motorinei statul opreşte taxe mai mici decât în cazul României.

În Polonia, spre exemplu, deşi nivelul de impozitare a carburanţilor este similar cu cel din România, preţurile la pompă sunt mai mici decât cele din benzinăriile de la noi. Totul în timp ce salariile din Polonia sunt simţitor mai mari faţă de cele din România.

Din 2017, însă, odată ce supraacciza pe carburanţi va fi eliminată, preţurile benzinei şi motorinei se aşteaptă să scadă şi în benzinăriile din România. Cât de mult însă rămâne de văzut! #Uniunea Europeana #Finante