Din ce în ce mai mulţi români aleg să-şi cumpere maşini electrice sau hibrid. Astfel, potrivit datelor provenite de la Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme, vânzările în acest segment au crescut cu 125%, în intervalul ianuarie-noiembrie 2015. În total, românii au cumpărat anul acesta peste 450 de maşini, dintre care aproape 30 sunt în totalitate propulsate de un sistem electric. Totuşi, ţara noastră se află cu mult în spatele altor state din Europa, atunci când vine vorba de proporţia de maşini electrice sau hibrid din totalul maşinilor cumpărate. Astfel, doar una din 200 de maşini vândute în România fac parte din aceste două segmente.

Anunțuri
Anunțuri

Experţii în domeniul auto spun că românii nu sunt încurajaţi să cumpere maşini electrice, atât din cauza preţului ridicat, cât şi din cauza faptului că statul nu le oferă suficiente facilităţi potenţialilor clienţi. Astfel, subvenţia oferită de stat pentru o maşină electrică este de până în 6.500 de euro, ceea ce înseamnă puţin peste 10% din preţul total al maşinii.

Mitsubishi este unul dintre producătorii auto care vând maşini electrice pe piaţa românească. Modelul celor de la Mitsubishi se numeşte iMiEV, iar preţul este de peste 32.000 de euro, cu tot cu TVA. Prin aplicarea subvenţiei, ar rezulta un preţ de aproximativ 26.000 de euro. O altă maşină electrică întâlnită la noi este autoutilitara Kangoo, produsă de francezii de la Renault.

Cea mai cunoscută maşină electrică din lume este însă produsă de firma americană Tesla Motors.

Anunțuri

Sedanul de lux produs de Tesla, Model S, este considerat unul dintre cele mai performante maşini de acest tip. De la lansarea sa, în anul 2012, Model S a cunoscut o popularitate tot mai mare, fiind la mare căutare mai ales în California şi în Norvegia. Chiar în urmă cu doar câteva zile, vânzările Model S din întreaga lume au depăşit numărul de 100.000 de unităţi.

Este de aşteptat ca piaţa maşinilor electrice să cunoască o dezvoltare tot mai pronunţată în următorii ani, având în vedere atât îngrijorările legate de resursele de petrol ale globului, cât şi lovitura grea primită de maşinile diesel, în urma scandalului Volkswagen. #Finante #Autovehicul