Gigantul american Microsoft are un plan de dezvoltare agresiv în România, pentru următorii cinci ani. Astfel, dacă în prezent în jur de 700 de angajaţi români lucrează, în centrele din ţară, pentru cea mai mare companie din domeniul IT, reprezentanţii Microsoft au anunţat că vor să angajeze între 150 şi 200 de persoane anual. Grupul vrea în acest fel să răspunde mai prompt nevoilor clienţilor de pe o arie vastă, cuprinsă între nordul Europei şi Orientul Mijlociu. Astfel, ţara noastră este privită ca un punct unde gigantul îşi va deschide noi centre de suport tehnic, dar şi de marketing şi vânzări.

Noile #Joburi vor fi disponibile în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov, iar căutaţi sunt în special tinerii absolvenţi de facultate.

Anunțuri
Anunțuri

"Prin deschiderea acestor centre în patru oraşe din ţară dorim să evităm situaţiile în care nu putem angaja un tânăr valoros din cauza faptului că refuză să-şi schimbe oraşul de domiciliu", a explicat, pentru Ziarul Financiar, Iulian Minea, FSI Account Manager în cadrul Microsoft România.

Concret, pe site-ul companiei Microsoft sunt oferite, în prezent, 60 de joburi, majoritatea pentru programatori. Şi alte site-uri de recrutare au anunţuri de angajare ale gigantului american. "Ştim că în România sunt mulţi absolvenţi de facultăţi de profil care cunosc foarte bine şi multe limbi străine. Ne interesează atât cunoştinţele solide de limba engleză, cât şi o a doua limbă, precum germana sau franceza. Oricum, odată angajaţi, tinerii beneficiază de numeroase programe de formare şi specializare.

Anunțuri

Spre exemplu, pentru cei câteva sute de angajaţi din prezent, compania Microsoft investeşte anual, doar în programe de training, câteva milioane de dolari. Avem şi parteneriate cu universităţile, în acest scop, tocmai pentru ca să existe un dialog permanent între sistemul de învăţământ şi mediul de afaceri din domeniu", a mai spus oficialul Microsoft.

Ajunsă acum una dintre cele mai mari companii de pe mapamond, Microsoft a fost fondată de Paul Allen şi Bill Gates, în 1972, într-un garaj. #Aplicatie #Educatie