Odată cu demisia premierului #Victor Ponta, întregul său cabinet de miniştri a ieşit din schema politică. Departe de a rezolva însă situaţia politică şi socială existentă în momentul de faţă, în România, această demisie a întregului Guvern a lăsat nerezolvate o întreagă serie de probleme capitale pentru buna funcţionare a unei societăţi democratice. Înainte de a pleca de pe scaunul de prim-ministru, Victor Ponta nu a finalizat nici bugetul României pentru anul 2016, nu a propus nici o cale viabilă prin care salariile bugetarilor să fie crescute, aşa cum a promis, nu a pus la punct nici noul sistem de taxare a resurselor de petrol şi gaze şi nu a stabilit nici condiţiile în care ar putea fi încheiat un viitor acord cu FMI.

Anunțuri
Anunțuri

Toate aceste probleme se află într-o strânsă interdependenţă, iar Guvernul Ponta părea să fie în impas în privinţa fiecăreia dintre ele.

În ceea ce priveşte bugetul pe 2016 şi creşterea salariilor bugetarilor, politicile fiscale duse de Guvernul Ponta au stabilit scăderea drastică a taxelor şi impozitelor, din 2016, în paralel cu venituri mai mari pentru angajaţii din Sănătate sau Educaţie. Problema este că scăderea taxelor şi a impozitelor înseamnă venituri mult mai mici la bugetul de stat. Cu aceşti bani mai puţini, viitorul Guvern va trebui să-şi onoreze creşterile salariale promise de Guvernul Ponta. Acest lucru va duce la apariţia unui deficit bugetar important, aşa cum au atras atenţia membrii FMI, cu ocazia ultimelor vizite pe care le-au făcut în România. Astfel ajungem la chestiunea problematică a unui nou acord cu FMI, în condiţiile în care reprezentanţii acestei instituţii au refuzat categoric o înţelegere în actualele circumstanţe.

Anunțuri

Principalul risc al apariţiei acestui deficit bugetar este ca banii din vistieria statului să nu mai fie suficienţi pentru plata salariilor, a pensiilor şi a altor măsuri de protecţia socială. Cu alte cuvinte, Guvernul Ponta s-a întins mai mult decât i-a permis plapuma. Din nefericire, în cazul în care cele mai pesimiste scenarii se adeveresc, nimeni din fostul guvern nu va fi tras la răspundere, responsabilitatea căzând tot pe umerii fiecăruia dintre plătitorii de taxe şi impozite. #Finante #Coruptie