Producţia românească de cereale din această toamnă e la pâmănt. Potrivit datelor disponibile la Bruxelles, recolta românească de porumb, spre exemplu, a înregistrat, în acest an, o scădere de 25 la sută faţă de anul anterior. Astfel, producţia agricolă a României a scăzut într-un ritm mai accelerat  decât în orice altă ţară din Europa. Chiar dacă specialiştii se aşteptau ca anul să fie unul slab, datele oficiale depăşesc chiar şi cele mai pesimiste estimări. Totuşi, pentru că în alte părţi de pe glob seceta nu a avut efectele devastatoare pe care le-a generat în Europa, preţul alimentelor va rămâne unul scăzut, spun economiştii. Nu se ştie însă dacă această situaţie este valabilă şi în ţara noastră, unde, de regulă, după un an agricol slab, se înregistrează creşteri simţitoare ale preţurilor alimentelor de bază.

Anunțuri
Anunțuri

Cea mai catastrofală situaţie se înregistrează la recolta de porumb. Acest lucru se explică atât prin seceta prelungită din timpul verii, cât şi prin lipsa sistemelor de irigaţie. Fermierii care au avut la dispoziţie astfel de sisteme au acum recolte comparabile cu cele din anii anteriori, în vreme ce pe terenurile care nu au fost irigate pierderile sunt însemnate.

În ceea ce priveşte recolta de grâu, lucrurile stau mult mai bine, deşi aceasta nu se ridică la nivelul celei de anul trecut. Totuşi, având în vedere cantitatea de grâu disponibilă încă în depozite, analiştii nu se aşteaptă ca preţul pâinii să crească în perioada următoare.

Prin Ministerul Agriculturii, Guvernul le-a promis fermierilor că le va acorda despăgubiri pentru pierderile suferite în acest an. Reprezentanţii asociaţiilor agricole spun însă că valoarea despăgubirilor nu acoperă, decât în parte, dezastrul produs de secetă şi de slaba dezvoltare a infrastructurii din agricultură.

Anunțuri

Estimările arată că recolta de cereale a României va fi în acest an de 16,5 milioane de tone, în scădere cu 5,6 milioane tone faţă de anul trecut. Diferenţa mare faţă de 2014 se explică şi prin faptul că anul trecut a fost unul foarte bun pentru agricultură. #Finante #Fructe #Alimentatie