Registrul Auto Român (RAR) a început o acţiune de verificare a maşinilor marca Volkswagen, pentru a vedea dacă au fost aduse şi în România şi au primit omologare pentru nivelul de noxe admise astfel de maşini. Pentru început, RAR a cerut reprezentanţei VW în ţara noastră o listă cu modelele de maşini pe care au fost instalate astfel de dispozitive.

Măsura nu a fost luată din propria iniţiativă a conducerii RAR, ci a fost desfăşurată la cererea Comisiei Europene, organism care le-a cerut tuturor statelor membre UE să facă o serie similară de controale. Scopul ar fi, potrivit oficialilor de la Bruxelles, de a vedea care este dimensiunea exactă la care se ridică înşelăciunea VW în Europa.

Anunțuri
Anunțuri

"Registrul Auto Român va lua toate măsurile necesare, după ce o eventuală listă cu maşinile pe care au fost instalate astfel de sisteme ne va fi transmisă. De asemenea, vom ţine cont şi de măsurile aplicate de autorităţile germane, în cazul VW", se arată într-un comunicat de presă al RAR, transmis vineri, 25 septembrie.

Şi Ministerul Mediului din România a declarat că va forma un grup de acţiune mixt, pentru a vedea exact la ce nivel se ridică pagubele aduse în România, de grupul VW, prin măsluirea sistemelor de detectare a nivelului exact de poluare, potrivit Agerpres.

În cazul românilor proprietari de maşini VW diesel, care fac parte din loturile pe care au fost instalate sisteme de păcălire a aparatelor de omologare, nu se ştie exact ce măsuri vor fi luate. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (#ANAF) nu a făcut încă nicio comunicare în acest sens.

Anunțuri

Izbucnit recent în Statele Unite ale Americii, scandalul Volkswagen s-a răspândit rapid şi în Europa, continent pe care producătorul german era lider de vânzări de o bună perioadă de timp. În ciuda amenzilor de miliarde de dolari pe care producătorul le-a primit în SUA, analiştii economici spun că acesta este doar vârful aisbergului pentru compania germană, din moment ce imensul capital de încredere pierdut se va răsfrânge într-.o scădere substanţială a vânzărilor, în perioada imediat următoare. #Autovehicul