Leul a fost numit moneda oficială a românilor din Ţara Românească, pe data de 16 septembrie 1835. La acea vreme, în Muntenia domnea prinţul Alexandru Ghica.

Până la acea dată, cum dregătoriile domneşti din Ţara Românească nu bătuseră încă o monedă oficială, tranzacţiile, plăţile şi taxele erau plătite în mai multe monede străine. De departe cea mai populară astfel de monedă era talerul olandez, cunoscut în popor cu denumirea de Löwenthaler. Chiar dacă a circulat în Ţara Românească până la jumătatea secolului al XVIII-lea, talerul olandez era atât de popular printre români încât preţurile şi tranzacţiile au fost desfăşurate mult timp după tot în această monedă.

Anunțuri
Anunțuri

32 de ani mai târziu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza pune bazele primului sistem monetar românesc şi bate primele monede. Încă din timpul domnitorului pe vremea căruia s-a înfăptuit Mica #Unire (unirea Moldovei cu Ţara Românească - n.r.), leul era împărţit în 100 de diviziuni, numite bani. Acelaşi sistem este valabil şi astăzi, după denominarea leului din urmă cu zece ani.

În 1868, după ce vreme de mai multe decenii au circulat monede din bronz, de valori diferite, a fost bătută prima monedă românească din aur, supranumită „pol”. Valoarea monetară a unui pol era de 20 de lei, moneda devenind apoi foarte râvnită printre colecţionari. Valoarea unul pol original, în zilele noastre, a ajuns să depăşească 10.000 de euro, potrivit revistei Capital.

Totuşi, momentul de vârf al leului românesc a fost înregistrat cu un an mai devreme, în 1867, atunci când cu un singur leu puteai cumpăra trei kilograme de carne, spre exemplu.

Anunțuri

Până la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, moment în care Basarabia şi nordul Bucovinei au fost dezlipite de România şi incluse în Uniunea Sovietică, leul românesc circula şi în aceste provincii. Dovadă este leul moldovenesc din zilele noastre, descendent al vechiului leu românesc.

După cele două războaie mondiale, în timpul crizei din anul 1929, precum şi în timpul crizei izbucnite în 2008, leul a cunoscut cele mai slabe perioade ale sale. #Finante