Guvernul României a anunţat că intenţionează construcţia unui nou grup energetic la Rovinari. Grupul ar urma să dezvolte o putere de 600 MW, iar valoarea investiţiei este estimată la circa 850 de milioane de dolari. Materia primă şi mâna de lucru necesare pentru implementarea şi sustenabilitatea acestui proiect vor fi autohtone, în timp ce banii pentru investiţie vor proveni dintr-o coparticipare româno-chineză. Din datele făcute publice până în momentul de faţă, nu se ştie cu exactitate câţi bani va investi compania #China Huadian Engineering în proiectul energetic din ţara noastră.

Pentru început, societatea care va implementa proiectul va fi constituită în cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), cu sprijinul Ministerului Energiei.

Anunțuri
Anunțuri

Chinezii vor aduce iniţial un capital lichid în valoare de cel puţin 30 la sută din banii necesari pentru dezvoltarea investiţiei, urmând ca să asigure banii necesari şi pentru etapele ulterioare ale proiectului. CEO va contribui cu terenurile şi cu construcţiile necesare.

Lucrările de construcţie ale grupului energetic vor dura până în anul 2019. Guvernul se aşteaptă că valoarea investită să fie recuperată în termen de 12 ani de la inaugurare, scrie adevarul.ro. Pentru că vorbim despre o investiţie energetică pe bază de combustibili fosili, durata de viaţă a proiectului a fost calculată la trei decenii. Materia primă din care vor fi produşi cei 600 MW de energie provine din rezervele de cărbune lignit găsit în carierele de la Roşia, Tismana şi Pinoasa.

Într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Executivului se arată că în jur de 4.000 de slujbe vor fi create doar pe timpul lucrărilor de amenajare a grupului, în timp ce, după inaugurare, alte 800 de locuri de muncă vor fi create şi asigurate.

Anunțuri

Dacă paşii schiţaţi pe hârtie vor fi puşi şi în practică, proiectul ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru miile de şomeri din această zonă a ţării.

Deşi chinezii vor aduce în ţara noastră majoritatea echipamentelor şi a tehnologiei necesare pentru acest proiect, o parte din aparatură va fi asigurată de industria autohtonă. #Finante #Guvern