Un oficial din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR) a anunţat că instituţia pe care o reprezintă ar putea înăspri condiţiile de acordare a creditelor către populaţie, pentru a nu se ajunge la o nouă explozie a numărului creditelor de consum, aşa cum s-a întâmplat în anii dinaintea izbucnirii Crizei economice din 2008.

Eugen Rădulescu este director al departamentului de Stabilitate Financiară din cadrul BNR. Oficialul spune că, în cazul în care băncile private vor acorda prea facil împrumuturi către populaţie, BNR ar putea lua măsura de sporire a garanţiilor pe care o persoană trebuie să le aducă pentru a putea contracta creditul respectiv. "Măsura este una menită să aducă un plus de siguranţă pe piaţa creditelor de consum.

Anunțuri
Anunțuri

O posibilă variantă ar fi cea de creştere a avansului pe care o persoană trebuie să îl plătească", a mai spus Eugen Rădulescu.

România a cunoscut, până spre sfârşitul anului 2008, un adevărat boom al creditelor de consum. Salariile crescuseră constant de la an la an, iar populaţia era tot mai tentată să obţină într-un mod facil credite, de multe ori doar cu buletinul. În septembrie 2008, după ce criza economică a izbucnit în Statele Unite ale Americii, aceasta a ajuns treptat şi în economia românească. Piaţa creditelor a fost atunci îngheţată, salariile şi pensiile au stagnat sau chiar au scăzut, iar rata şomajului a cunoscut un parcurs ascendent. Tot acest cumul de factori a făcut ca mulţi români să nu-şi mai poată permite să plătească ratele lunare la creditele pe care le luaseră. Astfel, au existat numeroase executări silite şi popriri pe salarii sau pe alte surse de venit.

Anunțuri

Începând din 2013, atunci când România a început să înregistreze din nou creştere economică, singurele segmente care au rămas blocate au fost cele ale creditelor bancare către populaţie. Experţii financiari în sfătuiesc pe toţi cei care vor să facă împrumuturi să gândească în perspectivă, la unele aspecte cum ar fi siguranţa locului de muncă, nivelul veniturilor în familie, creşterea copiilor şi a nevoilor inerente, etc. #Finante #Criza economica