După ce în Noul Cod Fiscal, promulgat fără prea multe discuții de președintele Klaus Iohannis, apar prevederi deosebit de severe cu privire la obligativitatea de a plăti către CAS 5,5% din valoarea salariului minim pe economie chiar și de către persoanele fără loc de muncă, se pare că inspectorii de la #ANAF vor să le dea o lovitură financiară și mai puternică tuturor românilor aflați la muncă în străinătate.

Potrivit jurnalistilor români de la newsar.ro, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală au elaborat un set de măsuri financiare deosebit de severe, potrivit cărora orice român care lucrează peste granițe va fi verificat la sânge de la 1 octombrie, iar în funcție de veniturile pe care românii din străinătate le realizează, indiferent de plafonul sau forma lor, se va aplica o impozitare strictă, pentru a atrage în acest mod cât mai multe fonduri la vistieria statului.

Anunțuri
Anunțuri

Inspectorii Agenției Naţionale de Administrare Fiscală consideră că doar printr-o verificare deosebit de amănunţită a tuturor sumelor de bani care ajung în România prin diferite căi se poate reechilibra bugetul Fiscului. Astfel, în mod exclusiv, inspectorii ANAF au elaborat o directivă, care va permite verificarea tuturor căilor de provenienţă a banilor pe care românii din străinătate îi trimit lunar acasă apropiaților, prin diferite servciii de transfer sau prin alte modalități transparente sau care nu respectă cadrul fiscal intern.

Prin această măsură financiară extremă, ANAF caută să acopere deficitul existent în vistieria statului și să ofere o corecție severă evazioniștilor. În altă ordine de idei, toți românii care trimit bani familiilor sau rudelor în România vor fi verificați lunar.

Anunțuri

În primă fază, statul român va verifica exclusiv provenienţa banilor, urmând ca ulterior să implementeze o impozitare realistă, conform cu prevederile în vigoare existente în România. Decizia inspectorilor de la ANAF este una deosebit de dură și, în ciuda impactului devastator pe care îl va avea asupra românilor aflați la muncă în străinătate, este singurul instrument menit să stopeze fraudele fiscale care erodează statul român. #Romani de pretutindeni #Finante