Din punct de vedere al absorţiei fondurilor europene nerambursabile statul român stă destul de modest. Chiar şi în aceste condiţii vitrege ale implementării planurilor de afaceri, executivul român a intrat oficial în posesia unor fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 30.000.000 lei vechi, adică în jur de 7.000.000 euro.

Potrivit Libertatea.ro, citată de onlinereport, statul român oferă o finanţare nerambursabilă în valoare nominală de 10.000 euro, românilor care doresc să demareze o afacere nouă sau celor care nu au nicio afacere personală. Potrivit calendarului anterior anunţat şi trasat de administraţia Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, planurile de afaceri se depun începând cu data de 24 August pe internet timp de 10 zile, până în jurul orei 20 a ultimei zile consemnate în Calendarul oficial.

Fondurile existente în cel de-al şaselea an de la implememntarea acestei platforme intitulate SRL-D, pot oferi la aproape 700 de tineri, posibilitate demarării unei afaceri. Dacă bugetul alocat acestei acţiuni nu va fi epuizat în totalitate, actiunea va fi prelungită până la cheltuirea întregii sume. Ziarul Finaciar a consemnat că de la demararea acestei iniţiative, peste 20.000 de români şi-au deschis cu succes o mică afacere care a avut succes. Unele firme au reuşit performanţe finaciare remarcabile, înregistrând cifre de afaceri de peste 43.000.000 lei  dovedind că inspiraţia şi managmentul corect aplicate au fost pliate pe fondurile obţinute.

Ponderea cea mai considerabilă a profilului de afaceri preferat de micii întreprinzători români, au avut-o afacerile din domeniul comerţului sau a transportului de persoane sau a comerţului cu autoturisme second-hand.Orice român care nu a mai avut un SRL şi cei care vor atesta existenţa a 2 angajaţi pe toată perioada existenţei microintreprinderii, pot depune planul de afaceri. În plus o firmă din categoria SRL-D poate fi înfiinţată de maximum 5 persoane . Dacă firma obţine profituri nete mai mari de 500.000 euro, ea poate angaja peste 4 salariaţi. Angajatorii din cadrul acestui program sunt scutiţi de plata contribuţiilor sociale.

Ca element de noutate, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM va oferi garanţii în valoare de 80% din valoarea totală creditelor mai mari dar în limita a 80.000 euro. 

#Google #Locuri de munca #Proiecte europene