#China se confruntă, încă de săptămâna trecută, cu cea mai puternică și de durată prăbușire a pieței financiare pe bursa de mărsuri de la marea criză globală și până acum. Totul a început pe 12 iunie, iar de atunci indicele Shanghai Composite a pierdut 20% din valoare. In aceeasi perioadă, Shenzhen Composite a scăzut cu 30 de procente.

Autoritățile din China încearcă cu disperare să controleze criza. Să nu uităm că vorbim totuși de unul dintre cei mai mare exportatori globali. Guvernul chinez a acordat până acum bani brokerilor pentru a cumpăra acțiuni și le-a ordonat companiilor tranzacționate pe bursa de mărfuri să nu iși vândă din stocuri.

Anunțuri
Anunțuri

În plus, până acum, noile companii listate pe bursa din China au fost suspendate. Banca centrală a tăiat dobânzile la un minim istoric.

După toate eforturile depuse acţiunile companiilor chineze au început să îşi revină și astfel a crescut încrederea în măsurile adoptate de autorităţi pentru susţinerea pieţei de capital. Dar să nu uităm că au avut pierderi masive în zilele precedente.

Acum, indicele Shanghai Composite este în urcare cu 5,76%, iar indicele bursei din Shenzhen creşte cu 3,76%. În ultima lună, au fluctuat între creştere şi scădere la începutul tranzacţiilor și ambii indici au pierdut circa o treime din valoare.

Efectele pe plan global se resimt încă. Trebuie luat în considerare că pieţele globale sunt de orice prăbușire sau stagnare a tranzacțiilor. Iar la toate aceste turbulenţe din China se adaugă și incertitudinile din Grecia.

Anunțuri

Efectele negative s-au văzut în Japonia, unde indicele Nikkei 225 Stock Average a avut un declin de 0,7%. În Australia, indicele S&P/ASX 200 a resimțit de asemenea criza din China cu o scădere de 0,6 procente. În SUA, indicele Dow Jones a atins minimul ultimelor cinci luni, iar preţurile mărfurilor au înregistrat scăderi puternice.

Chiar dacă situația nu este roz, analiștii avertizează că nu este momentul pentru a genera panică. Guvernul din China are ca scop minimalizarea pagubelor din economia reală. Până acum, sistemul bancar din această țară s-a comportat extrem de bine și a făcut față crizei după ce bursa de mărfuri s-a prăbușit în doar două minute de la deschidere. #Finante