Rishi Goyal, antecesorul Deliei Velculescu a fost chemat de FMI din #Grecia pentru a conduce misiuni în alte ţări cu acord. Ştirea a fost anunţată iniţial de cotidianul grec Kathimerini, apoi anunţată oficial şi de FMI, spune Agerpres.

Românca are foarte multe studii privind politicile fiscale publice din Europa dar este şi un bun cunoscător al Ciprului, despre care a realizat analize pentru FMI, acelaşi studiu fiind realizat în 2009 de Delia Velculescu şi despre Grecia, tot la solicitarea FMI. De altfel, în 2013 Delia Velculescu a făcut parte din echipa care a negociat asistenţa financiară oferită Ciprului, echipă care s-a dovedit profesionistă şi a reuşit să scoată Ciprul din situaţia economică şi financiară extremă în care se afla.

Anunțuri
Anunțuri

 Fondul Monetar Internaţional a reluat discuţiile cu autorităţile din Grecia după ce Guvernul a plătit deja 2 miliarde de euro din restanţele financiare pe care le are faţă de instituţia monetară planetară. Guvernul Tsipras este optimist şi a luat ca punct de reper 20 august pentru semnarea unui nou acord de creditare cu Troica formată din FMI, Comisia Europeană şi Banca Central Europeană, Pentru aceasta, însă, Grecia trebuie să demareze cel mai amplu program de austeritate din istoria sa recentă şi să constituie un fond de garantare în valoare de 50 de miliarde de euro. Deşi, iniţial, se dorea ca acest fond de garantare să fie administrat de la Bruxelles, Alexis Tsipras a obţinut la negocieri favorul ca fondul de garantare să fie coordonat din capitala vechii Elade. #Comisia Europeana #Finante