Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pune la cale o strategie legală prin care intenţionează să desecretizeze informaţiile conturilor bancare ale tuturor românilor din ţară, dar mai ales a celor care lucrează în străinătate.

Inspectorii #ANAF au reuşit în ultimile şase luni ale anului să continue ofensiva severă dusă împotriva rău-platnicilor din România. Potrivit datelor oficiale recente, de pe pagina oficială a Fiscului, peste 2.000 de societăţi comerciale şi peste 300.000 de români au fost verificaţi doar în ultimile două luni.

Măsurile luate de inspectorii ANAF sunt de multe ori abuzive şi luate în pripă, astfel încât mii de români au hotărât să reclame abuzurile lor la Protecţia Consumatorului. Foarte mulţi români întorşi de la muncă din străinătate zilele trecute, s-au trezit cu somaţii de plată emise cu titlul executoriu.

Inspectorii ANAF au reuşit să descopere conturile bancare ale cetăţenilor care munceau la negru în străinătate, pe care au pus oprire. Românii s-au văzut puşi în situaţia de a fi obligaţi să plătească dările către CAS, de pe perioada mai multor ani din urmă. Foarte mulţi din cei aflaţi în această situaţie se vor trezi cu penalităţi colosale în clipa în care vor reveni în țară.

Potrivit "Vocea Transilvaniei", ANAF se află doar la un pas de a pune la zid conturile bancare şi ale cetăţenilor români care lucrează în mod legal în țară sau în străinătate. Astfel, schimbul de date confidenţiale dintre ANAF şi băncile din toată lumea, ar putea fi anexat Codului de Procedură Fiscală în cazul în care propunerea deputatului clujean Aurelia Cristea va fi adoptată.

Deputatul Aurelia Cristea, membră a Comisiei pentru Buget, Finanțe şi Bănci, susţine că amendamentele propuse de acest proiect potrivit articolelor 61-62 din Codul de Procedură Fiscală, ar conduce la o colaborare cu peste 52 de bănci din lume, pentru prevenirea evaziunii fiscale şi, totodată, pentru facilitarea recuperării sub umbrela legii, a debitelor persoanelor care s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor prevăzute de cadrul legal existent în România.

Până atunci, se pare că inspectorii ANAF au găsit soluţii de compromis cu băncile din țară ce au facilitat deja pătrunderea abuzivă în baza de date a muncitorilor români care muncesc peste hotare și cărora le-au pus oprire pe conturi. Ruşine procedurii ANAF!

#Romani de pretutindeni