Începutul lunii iulie se anunţă a fi unul destul de important pentru buzunarele românilor. Statul român are pentru populaţie două veşti, una bună şi una rea. Prima veste, cea bună, a acestei luni o reprezintă faptul că salariul minim pe economie va creşte de la 975 de lei la 1.050 de lei, iar facturile la energia electrică vor scădea. Dar cum o minune nu ţine mai mult de trei zile, această lună va aduce cu sine şi scumpiri. Românii vor plăti mai mult la întreţinere, prin creşterea preţului gazelor naturale, în timp ce amenzile pentru şoferi vor fi şi ele mai mari.

Potrivit mariustuca.ro, de la 1 iulie 2015, preţul gazelor va creşte cu 12%.

Anunțuri
Anunțuri

Niculae Havrileţ, preşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), susţine că scumpirea gazelor naturale este cauzată de liberalizarea preţului de producţie. Cei mai afectaţi de această scumpire vor fi cei care se încălzesc cu ajutorul centralelor pe gaz, aceste cheltuieli urmând să devină usturătoare pe perioada iernii.

În acelaşi timp, de la începutul lunii viitoare, amenzile de circulaţie pe care le vor plăti şoferii cresc considerabil, acestea fiind legate prin lege de salariul minim pe economie. Conform sursei citate, clasamentul amenzilor va avea, de la 1 iulie, următoarea scară.

Clasa I - cei care vor primi 2-3 puncte vor plăti o amendă între 210 şi 315 lei

Clasa a II-a - cei care vor primi 4-5 puncte vor plăti o amendă de 420 - 525 lei

Clasa a III-a - cei care vor primi 6-8 puncte vor plăti o amendă de 630 - 840 lei

Clasa a IV-a - cei care vor primi 9-20 de puncte, vor plăti o amendă de 945 - 2.100 lei

Clasa a V-a - cei care vor primi 21-100 de puncte, vor plăti o amendă de 2.205 - 10.500 lei.

Anunțuri

Trebuie precizat că amenzile din primele patru clase sunt rezervate persoanelor fizice, iar sancţiunile de clasa a V-a sunt doar pentru firme.

În schimb, factura la energia electrică pentru populaţie va scădea de la 1 iulie cu 1,5%.

Aşadar, românii sunt păcăliţi din nou, cu un ochi râd, cu unul plâng. Majorarea salariului minim pe economie aduce cu ea o mulţime de alte scumpiri, astfel că nu mulţumeşte populaţia cu mai nimic. #Criza economica