Unul dintre finanţiştii cu renume la nivel internaţional, Martin A., crede că ultima întâlnire de la Londra a şefilor BCE şi Federal Reserve, va culmina cu decizia incredibilă de a se înceta emiterea de monedă şi de a se elimina banii cash. După ce tot el a fost cel care a prevăzut crash-ul financiar din anul 1987, Martin este mirat de faptul că presa nu ştia de această conferinţă importantă pentru mediul financiar". Multe bănci internaţionale precum City Grup vor face lobby în favoarea luării deciziei de eliminare a cash-ului de pe piaţă de capital", spune Martin A.

Acest lucru ar trebui să dea de gândit oamenilor care vor fi monitorizaţi îndeaproape de către guvernul ce va şti despre orice tranzacţie realizată de fiecare deţinător de carduri bancare. Sursele noastre spun că Rogoff Kenet şi Buiter Willem, reprezentanţi ai City Grup şi respectiv California University, vor ţine câteva prezentări în cadrul acestei conferinţe, alături de ei fiind alţi iluştrii finanţişti de succes din Elveţia şi Danemarca. Există contestatari ai temelor puse în discuţie la Londra, care își exprimă temerea că o societate fără bani lichizi trebuie privită cu precauţie. Schimbarea ar putea fi bruscă şi nîncrederea oamenilor ar fi justificată degrabă ce se va ajunge la această decizie.

Noi am putea spune parafrazând celebra zicala că "ceva este putred la Londra". Buiter W. şi-ar fi exprimat recent satisfacţia pentru faptul că subiectul este pus în discuţie deoarece ratele cu dobânzi negative pe care le au bănci importante din lume, ar putea fi reduse. De asemenea, un important reprezentant al finanţelor engleze este absolut convins că populaţia va fi forţată să plătească numai cu mijloace electronice dar acesta nu ar fi un lucru rău şi monitorizarea plăţilor de către guvern ar pune capăt evaziunii fiscale.

Retragerea de sume importante din conturi şi depunerea de sume mari în acestea, este deja privită cu suspiciune de băncile mari din #SUA şi #Marea Britanie. La retragerea a mai mult de 5000 de USD dintr-un cont, angajaţii băncii pot apela chiar poliţia în cazul în care nu există justificări.

Tranzacţiile digitale ale întregii populaţii oferă control total şi limitarea plăţilor anumitor cetăţeni ar fi necesare în cazul în care se depășesc anumite praguri, mai spun finanţiştii internaţionali. #Finante