La mijlocul acestei săptămâni, Guvernul a completat şi modificat condiţiile de desfăşurare a programului "Prima Casă". Astfel, cei care şi-au cumpărat deja o locuinţă vor avea posibilitatea de a renunţa la ea în favoarea uneia mai mari, nu înainte însă de a-şi achita integral creditul iniţial.

Construirea sau achiziţionarea celei de-a doua locuinţe se va putea face tot prin credit ipotecar de rang I, garantatat de stat. Noua casă nu va putea fi înstrăinată timp de cinci ani.



Cei care vor dori să beneficieze a doua oară în viaţă de acest program guvernamental vor avea obligaţia de a folosi toţi banii obţinuţi din vânzarea primei locuinţe pentru a-şi achita creditul iniţial. Dacă banii obţinuţi nu vor fi suficienţi pentru acoperirea acestui credit, beneficiarul va fi nevoit să achite creditul din surse proprii diferenţa.

Potrivit surselor guvernamentale, aceste modificări stipulează şi că soţul sau soţia pot fi înscrişi în contractul de garantare, în cazul în care acesta a fost semnat înainte de încheierea căsătoriei. Conform aceleiaşi surse, completarea legii vine şi pentru alinierea sa la prevederile noului Cod Civil în ceea ce priveşte posibilitatea separaţiei bunurilor prin convenţiile matrimoniale.



Avantaj pentru cumpărători



Marea noutate este că de acum înainte casele sau apartamentele obţinute prin intermediul acestui program vor putea fi închiriate integral sau parţial. Mai mult, aceste imobile pot fi folosite pentru stabilirea unui sediu social.

Potrivit noii forme a legii, băncile vor putea aproba vânzarea locuinţei cumpărate iniţial, chiar şi înainte de expirarea perioadei de interdicţie de înstrăinare a imobilului, perioadă care, până acum, era de minim cinci ani.

Cei care şi-au pierdut casele, dar care pot demonstra că s-au repus pe picioare din punct de vedere financiar, îşi pot recupera locuinţele . În aceste cazuri, cei care au beneficiat de programul „Prima Casă” pot cere băncilor o singură dată repunerea în drepturile şi obligaţiile ce decurgeau din contractul de credit şi garantare.

În cazul garanţiilor acordate în favoarea băncilor ce se ghidează după principiul împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor între bancă şi garant, respectiv statul Român, şi plătite anterior aplicării acestui principiu, după aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50 de procente din soldul creditului repus în monitorizare. În cazul băncilor care nu au ales aplicarea acestui principiu, garanţia acoperă integral soldul creditului repus în monitorizare.

Programul „Prima Casă” a apărut în România în plină criză, mai exact în anul 2009 şi avea ca scop ajutorarea celor care nu ar fi putut altfel să-şi cumpere o locuinţă în condiţiile de creditare oferite de bănci.

Până acum, statul a venit cu garanţii de peste 2,7 miliarde de euro, pentru cele 141.910 credite acordate prin intermediul acestui program. Potrivit datelor oficiale, chiar şi acum românii se înghesuie la credite, ritmul de depunere al cererilor de garantare fiind în medie de aproximativ 140 de solicitări zilnic. #Uniunea Europeana #Guvern