Potrivit statisticilor oficiale, în primele cinci luni ale acestui an, numărul românilor care au solicitat un credit prin intermediul programului guvernamental "Prima Casă" a crescut cu 30 de procente faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

În medie, băncile primesc 220 de solicitări de creditare zilnic, faţă de 120 cât primeau în anul 2014. Conform ultimelor cifre date publicităţii de Fondul Naţional de Garantare pentru IMM-uri, 6.800 de români au obţinut garanţii guvernamentale pentru achiziţionarea de case, în valoare de 555 de milioane de euro. Aceste garanţii susţin credite cu o valoare medie de aproximativ 37.500 de euro.

Angajaţii fondului le solicită celor care doresc să obţină un astfel de credit să verifice de mai multe ori dosarele pe care le depun, deoare, din cauza faptului că multe dintre aceste dosare sunt incomplete, angajaţii Fondului sunt nevoiţi să revină chiar şi de trei ori pe acelaşi dosar.

Anunțuri
Anunțuri

#Uniunea Europeana #Guvern

De la startul programului "Prima Casă", din 2009, au fost acordate circa 141.000 de garanţii, care s-au situat la valoarea de 11,6 miliarde de lei, creditele accesate ridicându-se la peste 23 de miliarde de lei.