La ora actuală #ANAF este structura ce se ocupă cu recuperarea creanțelor și valorificarea bunurilor sechestrate. Procesul de recuperare a acestor sume de bani, ce rezidă din prejudiciile rămase definitive prin sentințe judecătorești în diverse dosare de corupție, evaziune fiscală, sau alte asemenea infracțiuni este extrem de anevoios, căci inspectorii ANAF au alte priorități. Potrivit ministrului Robert Cazanciuc sumele de recuperat din bunurile sechestrate reprezintă doar 1% din totalul creanțelor administrate de ANAF.

Soluția alternativă a venit de la ministrul justiției care, preluând modelul olandez și cel francez, a propus înființarea unei agenții speciale care să se ocupe cu recuperarea acestui tip de creanțe, adică a celor dovediți că au făcut averi prin prejudicierea Statului.

Anunțuri
Anunțuri

Inspectori de la astfel de agenții din Olanda, Franța și SUA au venit în România, unde au avut mai multe discuții tematice cu specialiștii ministerului justiției, în condițiile în care acesta se angajase ca, în luna martie, să avem deja proiectul de lege al acestei entități în dezbatere publică. Nu prea s-a încadrat Cazanciuc, dacă este să avem în vedere că proiectul a fost prezentat abia pe 31 martie.

Din păcate, deși au trecut cele 30 de zile de dezbatere publică, nici Parlamentul nu l-a adoptat în procedură de urgență nici Guvernul nu s-a sinchisit să înființeze Agenţia Naţionala de Administrare a Bunurilor Sechestrate printr-o ordonanță de urgență! #DNA #Curtea de Conturi