A fost denumit cel mai important concert al anului în România şi îi va costa pe organizatori 1,5 milioane de euro. Este vorba despre spectacolul pe care Robbie Williams îl va susţine vineri, 17 iulie, de la ora 18.00, la Bucureşti.

Artistul a ajuns pe Aeroportul Otopeni (Henry Coandă) joi seara, însoţit de soţie, de fiica sa şi de câinele familiei. În timpul concertului, precum şi după, traficul de pe mai multe artere importante ale Capitalei va fi dat peste cap. În total, peste 300 de jandarmi au fost mobilizaţi pentru a putea să asigure ordinea în rândul celor aproximativ 63.000 de persoane aşteptate la concert. Pentru a putea intra în zona de acces, spectatorii au nevoie de un bilet sau de o invitaţie.

Anunțuri
Anunțuri

Intrarea se face o singură dată, iar tabletele, armele de orice fel şi medicamentele pentru care nu există o prescripţie medicală însoţitoare nu sunt permise în această incintă.

Preţurile biletelor pentru concertul din Piaţa Constituţiei încep de la 189 de lei, pentru un loc la Peluza Parlament, şi ajung până la 680 de lei, la Tribunele 1 şi 2, potrivit eventim.ro. Artistul a cerut o serie de condiţii speciale pentru acest concert. A solicitat ca în spatele scenei să fie amplasate două camere, una pentru masaj şi alta pentru relaxare. De asemenea, a cerut şi un loc destinat jocurilor video, pentru consolele X-Box.

Culorile pe care artistul britanic le preferă sunt movul şi cafeniul. Printre alte cerinţe, Williams a solicitat şi nu mai puţin de 280 de prosoape, mâncare sănătoasă, 48 de ouă şi un kilogram de ciuperci.

Anunțuri

Potrivit adevarul.ro, fanii care nu au prins un bilet la concert pot urmări tot spectacolul şi online, pe site-ul companiei Telekom. Concertul susţinut de Robbie Williams la Bucureşti face parte dintr-un turneu pe care artistul îl susţine în peste zece ţări. "Vă voi distra pe cinste vineri seară. Abia aştept să cânt în România, lucru pe care nu l-am mai făcut până acum. Ştiu că biletele s-au vândut în totalitate încă din primele zile, iar acest lucru spune multe despre calitatea bună a publicului de aici", a spus artistul.

#Vedete #Muzica #BlastingNews