In scolile din capitala Kenyei, Nairobi, scrisorile au revenit in atentia elevilor.

In liceul de baieti Starehe Boys Centre din Nairobi, un centru recunoscut pentru excelenta academica, in special pentru examinarile nationale care au loc aici, regulile interzic cu desavarsire folosirea telefoanelor mobile in interiorul scolii.

In liceu exista hub-uri ICT (Information and Communications Tehnology) cu ajutorul carora pot comunica, au de asemenea panouri inteligente, calculatoare si acces la internet, dar toate acestea sunt folosite doar pentru cercetarea academica.

Niciun elev nu are voie sa acceseze in scoala site-uri de social media precum Facebook sau Twitter si nici sa foloseasca dispozitivele pentru altceva decat cercetarea academica necesara orelor de curs.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, pentru a putea comunica cu prietenii lor din alte scoli si bineinteles cu fetele, elevii din Starehe Boys Centre au decis sa se intoarca la scrisorile scrise de mana ca pe vremuri.

Elevii liceului din Kenya nu doar ca au reinceput sa scrie scrisori, dar o fac si intr-un mod inedit, original. Scrisorile lor nu sunt simple scrisori, ci sunt adevarate opere de arta cu litere caligrafice create in timpul lor liber.

In timpul pauzelor, elevii se aduna in biblioteca scolii si scriu scrisori cu litere care mai de care mai interesant conturate. Elevii fac si concursuri intre ei, de genul care are scrisoarea cea mai originala, cu literele cele mai frumoase, considerand compunerea acestor scrisori o sansa de a-si dezvolta creativitatea.

Cei mai multi elevi le scriu scrisori prietenelor din scolile de fete si de aceea acorda foarte mare atentie compunerii scrisorilor si modului in care realizeaza literele pentru ca isi doresc sa isi comunice foarte clar gandurile si emotiile prin intermediul acestora.

Anunțuri

Toti elevii iubesc arta si considera ca scrisorile le permit sa-si dezvolte latura artistica a fiecaruia dintre ei si sunt incantati sa comunice in acest mod.

Dupa ce scrisorile sunt terminate, sunt puse in plic si trimise cu un postas pe motocicleta prin traficul aglomerat al capitalei Kenyei pana in cealalta parte a orasului unde este liceul de fete Loreto Msongari, locul unde se afla cele mai multe destinatare ale scrisorilor.

Fetele sunt intotdeuna incantate sa primeasca scrisori si chiar considera ca este mai interesant sa trimiti scrisori decat mesaje pe telefon si in plus este si mai accesibil. Ele considera ca intr-o scrisoare, poti sa te exprimi mult mai bine si in plus poti sa impresionezi prin scrisul tau destinatarul.

Astfel, intr-o lume ocupata sa butoneze telefonul pentru a trimite mesaje, in capitala Kenyei exista tineri care incearca sa reinventeze scrisorile si pastreaza legatura cu prietenii lor prin intermediul acestora.