Odată cu sfârșitul sărbătorilor de iarnă, studenții din toată țara au intrat în sesiune asta însemnând că ieșitul în cluburi seară de seară iase din discuție pe durata întregii sesiuni. În această perioadă, toți studenții care au chiulit de la cursuri, așadar nu au acumulat cunoștințele minime de trecere a unui examen, vor fi nevoiți să învețe singuri, toată materia de la zero pentru a fi capabili să ia o notă de trecere la examene.


De obicei, în sesiune bibliotecile facultățiilor sunt pline deoarece în această perioadă toată lume se zbate să acumuleze cât mai multe informații și să se prezinte cât mai pregătiți la examenul pe care urmează să îl susțină. Însă acesta nu este cel mai prielnic mod de învăța deoarece într-o sală plină de oameni, mereu va fi ceva sau cineva care îți va atrage atenția, se aud șoapte, se aud pași, cineva intră, cineva iasă, nu te vei putea concentra îndeajuns pe ceea ce înveți.


Așadar ideal ar fi să înveți acasă cât de mult poți și în liniște. Atunci când nu este nimic în jur care să te distragă poți acumula mult mai multe informații pe care le vei reda la examenul pe care urmează să îl susții. Încearcă ca atunci când te pui să înveți să închizi tot ceea ce înseamnă tehnologie, calculator, televizor, chiar și telefonul mobil, în acest fel nu vei avea senzația că înveți în zadar și chiar vei fi mult mai atent la ceea ce citești.


Stiu că este sesiune și că trebuie să învățăm non-stop în acestă perioadă dar să nu uităm că odihna are un rol foarte important deoarece nu vom putea învăța și reține prea mult atunci când suntem epuizați. Sesiunea înseamnă acumularea unui număr foarte mare de informații într-un timp foarte scurt și nu vom fi capabil să reușim dacă nu suntem odihniți atunci când învățăm.


Poate mulți dintre noi consideră că și distracția este esențială în timpul unei sesiuni. Nu, nu este! Am avut cu toții timpul necesar să ne distrăm până la sesiune, acum trebuie să învățăm! Să nu uităm totuși că după sesiune, până la vară este doar distracție.