În sfârșit avem ceva cu care să ne mândrim, în țara noastră trăiește o specie de șarpe care nu se găsește niciunde altundeva în lume și care ne-a făcut țara recunoscută în lumea științei. Puțină lume cunoaște faptul că specia de șarpe de la noi din țară este unică în lume și de asemenea este pe cale de dispariție.


Dar să nu mai lungim atât vorba și să intrăm direct în subiect, prin urmare, este vorba de vipera de stepă moldavă care se găsește doar pe teritoriul țării noastre. Specialiștii din întreaga lume au comparat aspectele fiziologice precum și cele biologice ale aceste specii de viperă și nu au găsit o asemănare cu nici o specie din alte țări ale lumii. Vipera de stepă moldavă este unică în lume prin culorile sale vii și cu dimensiunile mai mici decât a celorlalți șerpi care trăiesc pe teritoriul țării noastre.


Această viperă de stepă moldavă a fost descoperită în anul 1993 și în prezent se luptă pentru supraviețuire în terenurile agricole din partea de est a țării. Cel mai mare dușman al viperei de stepă moldvă este, bineînțeles omul. Așa cum suntem obisnuiți atunci când vedem un șarpe, mare sau mic, veninos sau nu, îl ucidem pe loc fără să ne gândim că de fapt noi suntem cei care îi invadăm teritoriul și că noi reprezentăm o amenințare pentru ei, nu invers. Datorită proastei noastre culturi, ucidem șerpi care practic nu ne fac nici un rău. Mai mult de atât șerpii nu sunt considerați dăunători, ba dimpotrivă ei prind șoareci și broaște care sunt dăunători pentru casa noastră și mai ales sunt dăunători agriculturii.


Din cauza utilajelor agricole care practic au nimicit viperele de stepă moldava, acum această specie, unică în toată lumea este pe cale de dispariție. Partea bună este că vipera de stepă moldavă nu se luptă singură pentru supraviețuire, numeroși biologi și oameni de știință fac tot posibilul să extindă această specie de șarpe și să salveze specia de la dispariție.


Este foarte important de știut faptul că deși această specie de viperă este veninoasă, veninul ei nu reprezintă nici un pericol pentru om, aceasta având efect doar pe animale mici pe care vipera de stepă moldavă le consumă.