Sunt o mulțime de greșeli pe care le facem atunci când ne întălnim cu cineva și încercăm să avem o conversație. Poate în momentul respectiv nu realizăm dar trebuie să fim cât mai atenți la ceea ce spunem, când spunem și nu în ultimul rănd felul în care o spunem.


Prin urmarea cea mai mare greșeală pe care o putem face în timpul unei conversații este să nu ascultăm persoana cu care stăm de vorbă. Desigur, putem avea un alt punct de vedere în ceea ce privește subiectul deschis dar asta nu ar trebui să îngrădească dreptul unei persoane de a-și exprima propiul punct de vedere în ceea ce privește subiectul deschis. Chiar din contră, ar trebui să asculți părerea persoanei respective și chiar să îi adresezi câteva întrebări. În acest fel vei putea afla motivele care face ca persoana în cauză să aibă o părere diferită de a ta, cine știe poate te vei convinge singur că tu ai o părere greșită, deci, ascultă opinia persoanei în cauză.


O altă greșeală pe care o putem face este să adresăm prea multe întrebări persoanei cu care stăm de vorbă. Acest lucru este uneori foarte irascibil prin prisma faptului că nimănui nu îi place să se simtă ca la un interogatoriu. Încearcă să adresezi întrebări generale, nu invada zona de siguranță a nimănui.


La fel de important într-o conversație este să fii mereu atent la ce se vorbelte și să nu pari plictisit sau să lași impresia că nu ești într-o companie plăcută. De altfel, nu întrerupe niciodată pe cineva care vorbește chiar dacă ești 100% convins/ă că acea persoană greșește, așteaptă ca acea persoană să își termine ideea iar apoi o poți contrazice în cel mai delicat mod posibil. Mai mult de atat nu insita că ai dreptate, spune-ți doar părerea și lasă de înțeles că respecți și părerea persoanei cu care conversezi.


O altă greșeală pe care o facem este să plictisim persoana cu care conversăm. Cum reușim asta? Ei bine, vorbim minute în șir despre subiecte neimportante cum ar fi, contul nostru de Facebook sau alte lucruri care nu merită o atenție deosebită.