Deși puțini oameni recunosc, cu toții ne uităm bucuroși la desene animate fie că suntem trecuți demult timp de vârsta copilăriei, sau de vârsta tinereții, sau de vârsta maturității, sau suntem chiar la vârsta bătrâneții, tuturor ne face plăcere să urmărim desene animate care ne aduc aminte de copilăria noastră si ne fac să uităm pentru o clipă de grijile si problemele pe care le întâmpinăm în fiecare zi. Desenele animate aduc întodeauna un zâmbet pe fața celui care le urmărește indiferent de problemele pe care le are în viață.


Trebuie să recunosc că ma uit la desene animate și în ziua de azi deși am trecut de mult timp de vârsta copilăriei nu pot lăsa la o parte ceea ce mă face fericită și îmi aduce mereu o bucurie în suflet. Tom & Jerry sunt desenele animate ale tururor timpurilor și deși știm toate episoadele pe de rost, ne uităm de fiecare dată cu foarte multă plăcere deoarece aceste desene reprezintă copilăria noastră, o etapă a vieții foarte frumosă dar care, din păcate a trecut mult prea repede.


De multe ori nu reușesc să găsesc nimic interesant la televizor, iar atunci când nu mă uit pe canale gen Discovery, mă uit cu plăcere la desene animate. Chiar dacă sunt ocupată tot aprind televizorul măcar să aud vocile amuzante și replicile minunate ale acestor desene. Scooby Doo, este de asemenea un desen animat iubit de foarte mulți oameni și totodată este idolul tuturor câinilor.


Cert este că nu ar trebui să ne fie rușine de faptul că ne uităm la desene animate. Este foarte bine câteodată să ne desprindem de toate problemele de zi cu zi și să ne lăsăm dusi de val, să savurăm fiecare minunt din desenele animate minunate care ne va pune cu siguranță într-o dispoziție foarte bună și care ne va aduce mereu un zâmbet pe buze oricât am fi de supărați. Așa că lasați orgoliul și uitați-vă la desene animate. Acesta este un remediu foarte eficient împotriva supărarilor și a tururor necazurilor pe care le întampinam zilnic. Desenele animate sunt privite uneori ca un remediu împotriva supărărilor și are efect garantat.