Nu o să îi înțeleg niciodată pe oamenii care trăiesc de pe azi pe mâine și se mulțumesc cu minimul pe economie. Nu este vorba că nu își doresc mai mult, ei își doresc să aibă mai mult dar doar dacă le cade ceva din cer deoarece nu au nici cea mai mică intenție să facă ceva pentru a cumpăra un lucru pe care și-l doresc de foarte multă vreme sau să se zbată pentru a-și îndeplini anumite dorințe.


Eu pot spune cu mândrie că sunt un exemplu pentru generația mea. Niciodată nu m-am mulțumit cu un venit banal, sau dacă nu am avut de ales, m-am asiguart că mai am și alte surse de venit pentru a-mi achiziționa ceea ce îmi doresc. Astfel, după terminarea facultății mi-am dorit propia mea mașină, însă, prin prisma faptului că trăim în România, iar părinții mei nu sunt politicieni, dorința mea de a avea propia mea mașină a rămas un vis la acea vreme. Acum, după trei ani de la terminarea facultății conduc propia mea mașină cumpărată cu bani propii și ghice ce? Nu am câștigat la loto!


Ceea ce am făcut defapt, a fost să strâng bani în toți acești ani și astfel am fost în măsură să îmi cumpăr propia mea mașină fără ajutorul nimănui. Desigur, nu mi-a fost deloc ușor deoarece am continuat școala plus că am avut și chirie de plătit, însă cu multă ambiție poți obține ceea ce îți dorești. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că a strânge bani este esențial în România. Haideți să recunoaștem, aruncăm o mulțime de bani pe prostii când putem să îi strângem și să ne împlinim visuri mai mari cum ar fi cumpărarea unui autoturism sau chiar a unei case.


Învață să economisești! Poate mulți dintre voi consideră că suma pe care o pui de o parte în fiecare lună este foarte mică, însă acea sumă infirmă contează enorm de mult deoarece în timp se va aduna o sumă demnă de luat în seamă. Eu voi strânge bani în continuare pentru că am învățat să îi gestionez cum trebuie și în acest fel îmi permit să îmi cumpăr și prostii din când în când dar îmi permit să pun si la pușculiță, totul pleacă de la cum îți gestionezi banii și cât de bine îi împarți.