Angelina Jolie si Brad Pitt, partenerul de viata al acesteia, sunt pe cale a lucra, din nou, impreuna pe platourile de filmare. Noul lung-metraj ar urma sa fie bazat pe un scenariu scris chiar de catre actrita. Acesta ar urma sa fie cel de-al doilea film al carui scenariu este scris de ea, dupa „In the Land of Blood and Honey”, din 2012, productie in urma careia actrita a primit mai multe amenintari cu moartea.

Cu toate ca inca nu este nimic oficial, presa din SUA speculeaza ca filmul ii va avea in rolurile principale pe cei doi actori. Cel mai probabil, in cazul in care lung-metrajul se va realiza, acesta va aparea pe marile ecrane la 10 ani de la prima colaborare dintre cei doi, filmul de actiune „Mr. & Mrs. Smith”, ce a fost lansat in 2005. Acesta a reprezentat un moment important in viata celor doi. La scurt timp dupa colaborare, Brad Pitt a divortat de nevasta lui de la acea vreme, actrita Jennifer Aniston, dupa mai bine de patru ani si jumatate de casnicie, pentru a forma un cuplu cu Angelina Jolie. Motivul despartirii, invocat de actor la acea vreme, a fost ca Jennifer nu dorea sa aiba copii.

Cel mai probabil, noul film, al carui nume nu a fost dezvaluit inca, ar urma sa fie regizat tot de catre Angelina, la fel ca si in cazul peliculei „In the Land of Blood and Honey”. In afara de acesta, Angelina a mai lucrat din spatele camerelor de filmat si la filmul „Unbroken”, o pelicula bazata pe fapte reale despre un alergator olimpic care a fost capturat de japonezi in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Filmul urmeaza sa fie lansat pe marile ecrane in luna decembrie.

Pana atunci, Angelina Jolie va putea fi urmarita in filmul „Maleficent”, care spune povestea din clasicul basm „Frumoasa din padurea adormita” din perspectiva personajului negativ, interpretat chiar de ea. In acest film va mai aparea Vivienne Jolie-Pitt, fiica natura a cuplului, in varsta de doar cinci ani. Filmul va fi lansat pe marile ecrane din Romania la sfarsitul lunii mai. Urmatoarea pelicula a lui Brad Pitt este „Fury”, un film al carui actiune se intampla in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, ce va fi lansat abia in luna noiembrie. Din distributia acestuia mai face parte si actorul Shia LaBoeuf.