Regele Andrei al II-lea a chemat în 1211, în #Transilvania, Ordinul cavalerilor teutoni (ordin monastico-militar, creat la sfârșitul secolului al XII-lea pentru a proteja posesiunile cruciate din Țara Sfântă și Orientul Apropiat). #cavalerii teutoni au fost așezați în Țara Bârsei, unde au construit mai multe cetăți (Feldioara, Codlea etc.). Funcția lor era dublă: de apărare a frontierei regatului și de prozelitism catolic dincolo de Carpați, printre cumani și români. Aducerea cavalerilor teutoni în Transilvania s-a integrat însă și unei politici de mult mai larg orizont.

Constituirea Imperiului româno-bulgar reprezenta o amenințare pentru formația politică rezultată din devierea cruciadei a IV-a și cucerirea Constantinopolului de către cruciați: Imperiul latin de Constantinopol.

Anunțuri
Anunțuri

Cele două două imperii au ajuns curând în conflict: în bătălia de la Adrianopol (1205), oastea vlaho-bulgară a înfrânt-o pe cea latină, luându-l prizonier pe împăratul Balduin de Flandra, mort în captivitate, apoi, la Tîrnovo. Pentru a slăbi presiunea exercitată de Imperiul vlaho-bulgar asupra celui latin, papalitatea a conferit Regatului ungar funcția de fier de lance a lumii catolice împotriva adversarilor latinilor de la Constantinopol: cumanii și vlaho-bulgarii. Activitatea cavalerilor teutoni și episcopia cumanilor au avut drept obiectiv să creeze „o diversiune nordică” (Șerban Papacostea) pentru a degaja Imperiul latin de Constantinopol prin acțiuni militare și de prozelitism catolic între cumani.

Astfel, într-o scrisoare din 14 noiembrie 1234 adresată viitorului rege Béla al IV-lea (pe atunci asociat la domnie de tatăl său), papa Grigore al IX-leadeplânge faptul că în episcopia cumanilor „popoare” (populi) numite români (Walati) „primesc toate tainele bisericești […] de la unii pseudoepiscopi de ritul grecilor”.

Anunțuri

Așa cum a arătat recent Daniel Barbu, folosirea pluralului „popoare” dezvăluie absența unor structuri politico-juridice la românii amintiți de papă. Prezența unor episcopi ortodocși în vecinătatea episcopiei cumanilor poate fi însă considerată ca o dovadă indirectă a existenței unor formațiuni politice ale românilor, situate în apropierea episcopiei catolice. Așa cum crede părintele Mircea Păcurariu, episcopii ortodocși („pseudoepiscopii” din scrisoarea papală) „trăiau pe lângă șefii unor formațiuni politice românești […], organizarea bisericească urmând întotdeauna celei politice”.

Soliditatea unor formațiuni de acest fel este relevată de supraviețuirea lor și după șocul devastator al marii invazii mongole din 1241. Teritoriul românesc a fost străbătut de hoardele tătare, în drum spre Ungaria, care au pustiit și masacrat totul în calea lor. Cronica persanului Räsīd od-Din am- intește de două lupte date de ceata condusă de Böček cu românii: prima, probabil,

prin părțile Vrancei și Buzăului, a doua „la hotarele lui Mīšela-v”, al cărui nume ar putea fi citit și Meseslav, ceea ce trimite la voievodul Seneslau sau Seneslav, menționat în Diploma ioaniților din 1247.

Anunțuri

Acest document, emis de regele Béla al IV-lea al Ungariei în beneficiul cava- lerilor ioaniți, chemați să protejeze regatul împotriva altor năvăliri tătare, oferă imaginea teritoriului dintre Carpați și Dunăre din unghiul de vedere al organizării politico-teritoriale, scurt timp după invazia mongolă.

Fixând veniturile cavalerilor ioaniți, regele le dăruiește „întreaga țară a Severinului, împreună cu munții ce țin de ea și cu toate celelalte ce atârnă de ea, precum și cu cnezatele lui Ioan și Farcaș, până la râul Olt, afară de pământul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm românilor așa cum l-au stăpânit aceștia și până acum”. Veniturile urmau să fie împărțite pe jumătate între rege și cavaleri. Se precizează că „jumătate din toate veniturile și foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la românii ce locuiesc în țara Litua – afară de Țara Hațegului cu cele ce țin de dânsa – să le culeagă” cavalerii ioaniți. #regatul ungar