Zâna Azamfiricăi este un pseudonim de autoare, ales în memoria mamei sale. Numele său real este Zîna Beldianu. A rămas orfană de cea care i-a dat viață la numai 16 ani, vârsta critică a adolescenței.

Undeva, în toamna anului 2006, o femeie tânără și cu patru copilași lua calea pribegiei. Era singură, neajutorată și totuși, plină de speranțe. În arc peste timp, anul 2017 ne aduce un chip împlinit nu doar sufletește dar și în poezie. A sosit tocmai din zona Botoșaniului la Roma, unde cineva pe care s-a bazat, a lăsat-o la colț de stradă singură în mijlocul unei lumi necunoscute, fără speranță, fără locul de muncă promis, vreme de două luni.

Anunțuri
Anunțuri

Însă în acel octombrie 2006, puterea femeii din ea s-a ridicat până la sacrificiu. Era Zâna, cea despre care vorbim, rezidentă la Roma.

Tânăra mămică avea copii de crescut și îngrijit. Trei fete și un băiat, micuți la vremea aceea, cu vârstele între 21 și 29 de ani în acest moment. Nu-i ardea de ifose. Peste ani, un citat scris de ea într-o poezie personală avea să facă înconjurul internetului: "Dacă cumva ți-am rămas amintire, să mă povestești frumos." Poeta din ea începuse să se facă tot mai cunoscută. "#badanta" româncă a urmat în subconștient tâlcul lui Immanuel Kant care scrisese la un moment dat că "suferința este un impuls direct către acțiune". Așa că în anul 2015 îi apare la Editura Minela prima carte publicată, un volum de versuri, intitulat "Cupa absențelor". Această carte, a apărut în principal datorită prietenei sale bune care nu mai este printre noi, Vasilica Cojocaru.

Anunțuri

Până să ajungă în Italia nu trăise deloc fericită în căsnicia ei. Este mărturisirea pe care ne-a făcut-o. Și nici "după", pentru că perioada cazului Mailat care a revoltat atâta lume, s-a întors împotriva ei. Familia pentru care lucra "era mai rasistă", o confunda cu infractorul, generaliza toți românii, fără să existe vreo legătură. Și astăzi lucrează la o familie însă în fiecare seară doarme în patul ei, acasă. Această tânără familie de italieni a simțit-o ce fel de om este și o respectă tare mult. Așa că Zâna construiește din propria sa viață versuri despre care mărturisește că nici nu s-a gândit vreodată că vor fi publicate. Ba chiar scrie și la un roman de unde nu lipsesc rândurile autobiografice și evident, ficțiunea. Ea scrie întâi cu creionul, pe hârtie, tot ce compune, așa cum îi stă bine unui autor al anilor care au fost pentru frumusețea celor care vor sosi.

Vorbim despre o romantică incurabilă, care în acest an este foarte posibil să publice al doilea volum de versuri. Printre poeziile sale, regăsim versuri care încălzesc sufletul, amintirile: Mă-ntrebi de unde vin?/ Aici am fost oricând/ Din lacrima-ți răsleață eu n-am plecat nicicând./ Eu vin de pretutindeni, și vin de nicăieri,/ Din dragostea de mâine și dorul tău de ieri.

Anunțuri

Și printre rândurile concepute în seri de maximă sensibilitate putem regăsi și: Poeziile se scriu pe clipele noptilor / Vor fi alungate în fiecare dimineaţa / Dar se vor întoarce de fiecare dată călăuzite de luceafăr.

Zâna are o sete puternică de cunoaștere, studiază Universul, stelele, nu zodiile. Îi place istoria și pe cea a Egiptului o știe destul de bine. A citit mai toate enciclopediile țării piramidelor și faraonilor. Ba chiar s-a muta acolo, într-o dorință ascunsă.

Ca toate sufletele adevărate iubește oamenii, este deschisă și asta s-a văzut ori simțit și din convorbirea telefonică pe care am avut-o cu ea în urmă cu puține ore. Zâna va avea un cuvânt greu de spus în poezie, deja are, pentru cei care o citesc. Bine îndrumată, o vom citi tot mai mulți. Și asta pentru că se simte mereu tânără iar fericirea de a fi nu o împiedică să reia viața de la început cu noi speranțe în fiecare dimineață. Iar suferințele pe care le-a avut în trecut nici măcar nu mai sunt suferințe, câtă vreme ele au existat pentru fericirea celor iubiți. Le-a slujit prin lacrimile ei ca mamă, prietenă.

În fiecare ființă de pe acest pământ, răsare câte un soare al clipelor care vor veni. Ziua razele-speranță și noaptea, când astrul zilei "doarme" și el, stelele se transformă în dorințe care apoi cad și se împlinesc. Zâna nu a numărat niciodată descurajările pe care viața i le-a oferit. Pentru că visele nu se termină niciodată. Nici speranțele. Ea a crezut în ele mereu, a plâns, a zâmbit și astăzi surâde. E o mamă împlinită. O poetă care se bucură în tăcere de propria regăsire. Și clipele care sosesc către ea îi surâd tot mai multe. #Italia #romani in Italia