Deși arta performativă sau performance-ul își are originea la începutul anilor 60, în secolul 21 artiștii descoperă noi modalitați de exprimare prin intermediul acestor practici. Printre aceștia se numără și artistul de origine franceza Abraham Poincheval în vârsta de 44 de ani, care a realizat primul performance ce presupune clocirea de către artist a zece ouă de gaină.

În cadrul galeriei de artă contemporană Palais de Tokyo aflată la Paris, din data de 29 martie 2017 cu o durată de trei săptamâni, artistul Abraham Poincheval închis într-un cub de sticlă cu temperatura ambientală de 37 de grade Celsius, fiind temperatura minimă pentru incubarea ouălor, acoperit cu un material gros, aproape inert în majoritatea timpulu, a clocit zece ouă de gaină folosidu-și temperatura corporală.

Anunțuri
Anunțuri

În această perioadă artistul a avut o dietă bogată în ghimbir deoarece proprietațile vasodilatatoare ale acestuia permiteau menținerea unei temperaturi ridicate a corpului. La fiecare 24 de ore artistul putea lua o pauza de 30 de minute alocate mesei, în restul timpului acesta stătea aproape nemișcat verificând periodic starea ouălor.

Actul artistic s-a încheiat cu reușita artistului de a cloci, realizând eclozarea a nouă dintre cele zece ouă. La finalul performance-ului artistul a anunțat ca va duce puii de gaină la ferma tatălui sau din vestul Franței.

Artistul francez a fost recunoscut de-a lungul timpului pentru actele sale performative neobișnuite, la începutul acestui an, Abraham a fost claustrat pentru o saptamână într-o rocă sculptată în forma corpului său. Artistul a mărturisit că pentru realizarea acestui performance a petrecut luni pentru a se pregăti atât psihic cat și fizic pentru a sta așezat, cu brațele încrucisate în jurul corpului.

Anunțuri

Printre alte acte artistice ale francezului se mai numără traversarea unui râu într-o sticla, supendarea pentru o saptamână pe un stâlp la o înaltime de 20 de metrii, și izolarea în corpul unui urs împăiat, hranindu-se cu insecte.

Curatorul muzeului de artă contemporană din Paris, Palais de Tokyo, locul unde a avut loc performance-ul, spune că munca artistului nu ar trebui vazută ca o serie de cascadorii ci ca o calatorie spirituală, mai presus spune că sunt " explorări interioare, ale trairilor ce aparțin unor tărâmuri mai presus de cele pe care le cunoastem".

Cel mai mare vis al sau este " Sa pașesc pe nori. Lucrez la asta de cinci ani dar înca nu am ajuns acolo" a adăugat artistul. #performance art #artă