Dragobetele este o străveche sărbătoare populară românească, celebrată de la o vreme pe 24 februarie, deşi până de curând data acesteia era variabilă, în funcţie de zonă (1,9,25 martie). Numele său variază şi el de la o regiune a ţării la alta. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, care au propus variante diferite pentru a explica originea sa.

Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia "dragu-bete"sufixul "bete fiind folosit în unele zone ale Olteniei pentru a semnifica noţiunea de "adunare, mulţime". O explicaţie interesantă fece trimitere la cuvintele dacice "trago" - ţap şi "pede"- picioare, cuvinte care în timp s-au transformat devenind "drago", respectiv "bete".

Anunțuri
Anunțuri

Se spune că dacii ar fi avut o divinitate celebrată în această perioadă din an, al cărei nume nu s-ar fi păstrat şi se mai spune că Dragobetele ar fi fost asociat cu alţi zei traci balcanici, personificări ale iubirii.

Cercetătorul Ion Ghinoiu, în lucrarea sa "Obiceiuri populare de peste an- Dicţionar (1997), asociază Dragobetele cu un personaj din mitologia populară românească, "un zeu tânăr al Panteonului autohton, cu dată variabilă de celebrare de la zonă la zonă, patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon şi cu Eros, zeul iubirii la greci.

Autorul oferă şi detalii despre familia acestuia, numindu-l "fiul babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică".

La sfârşitul secolului XIX,cercetătorii de folclor au înregistrat o mulţime de alte denumiri date acestei sărbători precum "Ioan Dragobete", "Sântion de primăvară", Cap de primăvară", sau "Granguru".

Anunțuri

Dragobetele mai este identificat şi cu "Năvalnicul", o altă reprezentare a mitologiei româneşti, un fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care Maica Domnului l-a metamorfozat în planta dragostei care îi poartă numele (o specie de ferigă).

Tradiţii de Dragobete

De Dragobete oamenii încearcă să refacă ritualurile străvechi ale naturii. Se spune că de Dragobete, păsările se împerecheză.

În această zi de sărbătoare a fertilităţii , au loc logodne simbolice. Tinerii necăsătoriţi, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare se strâng în împrejurimile satului şi culeg flori de primăvară de pe câmp, după care urmeză o fugă rituală care se sfârşea cu sărutări şi îmbrăţişări în văzul tuturor, tocmai pentru a marca logodna celor îndrăgostiţi.

De aici şi zicala "Dragobetele sărută fetele! ". Multe din logodnele simbolice petrecute în timpul acestui joc se împlineau şi în realitate şi tot de aceea se spune că de Dragobete trebuie să ne bucurăm alături de persoana iubită, pentru ca dragostea să nu ne ocolească.

Anunțuri

Fetele adună apă de pe frunzele de fragi, despre care se ştie că este apa zânelor şi care, odată sărutată, le va face dragi alesului inimii lor

Cei cununaţi până într-un an ies pe uliţa satului şi cinstesc cu vin şi ţuică bărbaţii străini aflaţi în trecere.

Toată ziua este sortită bucuriei, feciorii aprind la sfârşitul zilei un foc mare, în jurul căruia se spun poveşti şi se încing hore.

În vremurile noastre, iubitul Ion Dragobete, care coboară odată în an din Panteonul mitologic al poporului nostru pentru a le spune fetelor cât de mult le iubeşte, a fost înlocuit grăbit pe 14 februarie cu Sfântul Valentin, venit la noi din lumea anglo-saxonă.

Acest sfânt martirizat de păgâni în urmă cu aproape două milenii pentru că a crezut în sfinţenia şi frumuseţea dragostei, nu poate şi nu trebuie să reprezinte un concurent pentru Dragobetele nostru.

Crede cineva că năvalnicul nostru Ioan Dragobete se teme că nu vor mai fi fete cărora să le vrăjească inimile ? A venit an de an, va veni negreşit şi în acest an !

El este feciorul iubit al măicuţei Dochia şi este "Cap de Primăvară", frumosul flăcău care străbate secolele cucerind inimile fetelor din generaţie în generaţie, de la străbunii daci, până la noi.

#Sărbătoare străveche #un simbol al iubirii #Iubire