De popularitate la timpul său, fiind remarcată de către Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, G. Călinescu, s-a bucurat opera satirică a bucovineanului #Mihai Teliman (1863, Siret – 1902, Siret).

La şcoala primară din Siret Teliman l-a avut ca profesor pe Simeaon Florea Marian, care i-a cultivat dragostea pentru literatură. A urmat şcoala reală inferioară şi liceul real din Cernăuţi, apoi, obţinând o bursă de la Fondul bisericesc din Bucovina, a frecventat timp de cinci ani, cursurile Şcolii Superioare de Artă şi meserii din Viena. A predat limba franceză şi desenul la Gimanziul din Suceava, apoi s-a angajat, după un conflict cu directorul acestei instituţii, ca foiletonist la „Gazeta Bucovinei” (1891-1893 şi 1895-1896).

Anunțuri
Anunțuri

Un timp a mai lucrat şi în redacţiile publicaţiilor cernăuţene „Patria”, „Sentinela”, „Deşteptarea”.

Moştenirea sa literară cuprinde 27 de foiletoane şi articole înmănuncheate şi prefaţate de prietenul său George Tofan şi volumul „Mihai Teliman. Foiletoane” (Suceava, 1906). Sub îngrijirea lui Vasile Precop, în 1999 la editura „Septentrion” din Rădăuţi a văzut lumina tiparului o nouă ediţie a acestei cărţi.

În foiletoanele sale M. Teliman a persiflat cu multă îndrăzneală grandomania, snobismul, pseudopatriotismul, pseudocultura, manifestându-şi ataşamentul sufletesc faţă de soarta ţăranului şi intelectualului bucovinean ieşit din sânul poporului în condiţiile vitrege ale regimului de ocupaţie habsburgică: „Elita noastră”, „Sclavii Bucovinei”, „Tragicomedii bucovinene” ş.a.

Anunțuri

Teliman mai satirizează în mod ingenios mania unor organe de presă de a „pescui” cu orice preţ diferite informaţii senzaţionale, care din care mai bizare sau chiar absurde.

Deşi lui Teliman nu i-a lipsit capacitatea de a sesiza prin contrast aspectele ridicole ale vieţii, de a parodia situaţii anecdotice din viaţă, totuşi el n-a reuşit întotdeauna să le reliefeze cu destulă forţă de convingere. „Având în mare parte o valoare istorico-documentară, scrierile lui Mihai Teliman prezintă interes şi pentru cititorii din zilele noastre”. Căci despre el zicea Iorga: „Cetind pe Teliman, nimeni nu va face o jertfă a timpului său. Din două-trei rânduri culese oriunde se desface îndată un om cu gând adânc şi cumpănit, asemenea, în mai mic, cu al lui Eminescu (şi firile lor nu se aseamănă numai întru aceasta), un cetitor cu stăruinţă al bunelor opere din literaturile străine, un înfocat iubitor al neamului său aşa de nenorocit, un descoperitor fără silinţă al celor mai strălucitoare icoane, un umorist, un ironist cu totul nou, ale cărui apropieri de idei, a cărui închipuire răsturnătoare a legăturilor obişnuite dintre lucruri, a cărui putere caustică arzând fulgerător, ar fi făcut cinste oricărei literaturi. Cu mai multă cunoaştere a vechiului scris românesc, într-un mediu zilnic mai puţin înstrăinat, între prieteni şi preţuitori adevăraţi, nu se poate afirma îndeajuns că el s-ar fi ridicat până la mari înălţimi”.