#Emanuil Grigorovitza (numele la naştere Grigorovici-Zub, fratele activistului social-democrat român George Grigorovici) a trăit între anii 1857-1915. A copilărit la Storojineţ, unde tatăl său a fost învăţător. Studiile liceale, începute în 1866, le-a absolvit la Cernăuţi, iar cele superioare, de limba germană şi filozofie, la Berlin, unde în 1901, pe când făcea parte din Legaţia română, şi-a luat doctoratul. A predat limba rusă la câteva şcoli speciale din Bucureşti. Această limbă i-a predat-o, printre altele, şi viitorului rege al României Ferdinand.

A debutat la „Revista Nouă” cu o serie de foiletoane de teatru, avându-l ca mentor pe B.P.

Anunțuri
Anunțuri

Haşdeu. În 1900 a editat la Berlin „Chipuri şi graiuri din Bucovina”. Alte opt volume de proză, printre care romanele istorice „Schitul Cerebucului”, „Negru-Vodă”, drama „Piatra Muierii”, culegerile de povestiri „Cum a fost odată”, „De la hotare”, „Poveşti răzleţe”, au apărut între 1905-1914 la Bucureşti.

Aşezându-şi creaţia pe viguroase temelii folclorice, el a fost printre animatorii ruralismului realist. Subiectele scrierilor sale sunt luate din viaţa satelor bucovinene, iar împrejurările descrise, având un pronunţat caracter evocator, au luat adeseori forma amintirilor personale. S-a remarcat ca meşter în descrierea vieţii răzeşilor din Bucovina, oameni de o rară modestie, blajini, chivernisitori şi surprinşi în efortul de a curma nedreptăţile sociale, dar şi ca adânc cunoscător al obiceiurilor religioase evreieşti.

Anunțuri

El a ştiut să împletească acţiunea cu umorul popular de o adâncă duioşie şi s-o înveşmânteze într-o limbă fermecătoare, „împodobită cu fraze hazlii, înzestrată cu cuvinte evocative, mişunătoare de vorbe cu tâlc, avută în proverbe la locul lor, o limbă expresivă şi armonioasă în gradul suprem”. Grigorovitza a păzit limba ca instrument al creaţiei, de influenţele literare moderne, arhaizând-o prin folosirea unor termeni străvechi, care curg fără popas pe făgaşul unui stil vioi, ce conturează parcă zămislirea unei specii folclorice cu valoare istorică deosebită şi care imprimă scrierilor sale pitorescul timbru bucovinean.

Em. Grigorovitza a fost apreciat în România şi Germania pentru excepţionalele traduceri în limba germană a 19 din cele mai frumoase poezii ale lui M. Eminescu, publicate în 1892 la Bucureşti într-o ediţie bilingvă. A tradus din germană cronica rimată a lui Ottokar de Stiria, care în cele 98.595 de versuri cuprinde istoria unor popoare din Europa Centrală de la mijlocul secolului al XIII-lea până la 1309.

Anunțuri

În colecţia „Biblioteca pentru toţi” a tipărit traducerea lucrării gogoliene „Oameni vechi” al cărei subiect basarabean a îmbrăcat, graţie osârdiei scriitoriceşti a lui Em. Grigorovitza, un limbaj moldovenesc original, incomparabil de frumos.

La îndemnul lui B.P. Haşdeu, poliglotul multiplu şi fecund Em. Grigorovitza a îmbrăţişat şi numeroase făgaşuri în filologie. Este autorul lucrării „Mituri şi istorie în poezia populară a slavilor” (1892), al unor gramatici şi manuale de limba rusă. A întocmit „Dicţionarul etnografic al Bucovinei”, dicţionare germane, a elaborat primele dicţionare rus-român şi român-rus, care au văzut lumina tiparului la Bucureşti.