Un „Octavian Goga al Bucovinei” a fost Gavril Rotică (1881, Udeşti – 1952, Bucureşti). Profesor de şcoală normală la Cernăuţi, Gavril Rotică a adus în poeziile sale, semănate în paginile periodicelor bucovinene ale timpului şi în cele din Regat şi Ardeal – „Convorbiri literare”, „Neamul românesc literar”, „Viaţa românească”, „Sămănătorul”, „Luceafărul”, „Sburătorul”, „Ţara noastră” „lumea ţăranului român şi un profund sentiment patriotic. Motivele sămănătoriste ale înstrăinării de mediul sătesc, ale nostalgiei rustice se revarsă în poeme de o mare respiraţie civică”.

Versul lui Rotică, poetul suferinţelor celor dezmoşteniţi, era sincer, plin de elan, de zbucium sufletesc.

Anunțuri
Anunțuri

Despre aceste versuri Nicolae Iorga scria încă în 1909: „Poetul bucovinean Rotică îşi publică poeziile. O înrâurire a domnului Goga se simte de la început: în forma versului, mlădioasă, prea mlădioasă, familiară, insinuantă..., se simte şi în belşugul unor cuvinte prin care se poate exprima o stare de suflet nelămurită; se simte, în sfârşit, şi în tonul de duioşie în care poetul vorbeşte de oamenii şi lucrurile de acasă; ba chiar recunoaşte aceasta inspiraţi în filosofarea asupra iubirii şi altor sentimente, cu privire la care a filosofa înseamnă a încerca mare lucru”. Iar Eugen Lovinescu, referindu-se la poezia acestuia, remarca, în ansamblu, că opera lui G. Rotică „ne-a făcut surpriza unei evoluţii spre poezia subiectivă”.

Primul volum de versuri – „Poezii”, i-a apărut la Vălenii de Munte în 1909, după care au urmat „Cântarea suferinţei” (1916-1917), Bucureşti, 1920, „Paharul blestemat”, Bucureşti, 1924 ş.a.

Anunțuri

Gavril Rotică a fost şi un pasionat culegător de folclor bucovinean. El este şi omul care la începutul secolului al XX-lea a contribuit la întărirea legăturilor culturale dintre Bucovina şi vechiul Regat, la abandonarea de către bucovineni a limbii latiniste şi la adoptarea limbii române literare.

La hotarul dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea pe tărâmul poeziei au mai activat, dar cu mai puţin succes, şi bucovinenii. Printre aceştia merită să fie menţionaţi Temistocle Bocancea (1873-1916). #Gavril Rotică