Întrucât pentru data de 26 iunie 1848 s-a anunţat convocarea Adunării Constituante, românii bucovineni, animaţi de către fruntaşii lor politici, trebuiau să-şi formuleze doleanţele, adresate Vienei oficiale. În acest scop la 20 mai 1848, la Cernăuţi a avut loc Marea Adunare Naţională, care a impresionat prin numărul de participanţi sosiţi din toate colţurile Bucovinei şi reprezentând toate clasele şi păturile sociale.

N-a lipsit nici Eugenie Hacman, care se considera împăcat cu clerul, n-a lipsit nici elita boierimii, din care făceau la acea vreme parte Hurmuzăcheştii, Zotta, Gafencu, Costin, Vasilco, Goian, Mikuli, Popovici, Petrovici.

Anunțuri
Anunțuri

Ţăranii s-au revărsat spre centrul administrativ al Bucovinei în frunte cu vornicii şi preoţii lor.

Dezbaterile au fost lungi şi la ele au participat şi reprezentanţi ai minorităţii germane. Ca şi la Iaşi, Blaj, Braşov, Izlaz, Bucureşti şi Lugoj, programul naţional al adunării de la Cernăuţi era cuprins într-o “petiţie”, care conţinea “dorinţele” românilor bucovineni. Aceste dorinţe au fost formulate în zilele de 16-18 mai de către vrednicul boier de la Cernauca, Doxachi Hurmuzachi, precum şi de către alţi boieri din ţinut, care, după cum s-au exprimat la acea manifestare clericii Teoctist Blajevici şi Ioan Calenciuc, „au apărat drepturile răpite de stăpânirea austriacă în #bucovina”. Documentul urma să fie redactat şi completat de către Eudoxiu Hurmuzachi, apoi o delegaţie în frunte cu episcopul Hacman avea să-l prezinte la Olmutz împăratului Austriei Ferdinand.

Anunțuri

Prin cele douăsprezece “dorinţe” din “Petiţia Ţării”, bucovinenii cereau libertăţi politice, recunoaşterea caracterului istoric românesc al Bucovinei, dreptul la autonomie teritorială, administraţie bisericească proprie şi un şir de revendicări economice. Ei îşi vedeau realizate doleanţele lor doar în condiţiile separării Bucovinei de Galiţia şi a ridicării fostului ţinut moldovenesc la rangul de ducat autonom sau ţară de coroană. Însă neamul românesc din Bucovina nu-şi putea concepe progresul său naţional-cultural fără păstrarea limbii şi deschiderea şcolilor cu predarea în limba maternă. O necesitate imperioasă era şi dezlipirea Episcopiei Bucovinei de Mitropolia ortodoxă de la Karlowitz, căci decenii la rând s-a urmărit, prin această subordonare canonică, sârbizarea bisericii strămoşeşti. În acest scop se cerea ca episcopul Bucovinei să nu mai fie numit la Viena, cu îngăduinţa împăratului, ci să fie ales la Cernăuţi de către un congres bisericesc reprezentativ, la care să participe şi clerici, şi mireni.

Anunțuri

Viaţa bisericească în Bucovina putea fi înviorată şi prin recunoaşterea dreptului de control asupra administraţiei Fondului religionar.

Petiţionarii mai cereau lichidarea boierescului, urmărind prin aceasta lichidarea relaţiilor feudale, încetarea controlului fiscal, întocmirea unui cadastru funciar, deschiderea unei instituţii bancare, stimularea legăturilor dintre Bucovina şi Moldova prin înlesnirea comerţului şi disciplinarea poliţiei de frontieră. Prin realizarea ulterioară a punctului 6 din petiţie se punea temelia păcii interconfesionale în Bucovina, a păcii interetnice, fiindcă prin el se cerea garantarea tuturor libertăţilor religioase şi proclamarea principiului de egalitate între toate confesiunile din ţinut. #revolutie