În articolul intitulat "Acţiuni subversive premergătoare anului 1859 pentru sabotarea Unirii Moldovei cu Muntenia", am arătat că elitele româneşti au beneficiat de conjunctura internaţională favorabilă, apărută după înfrângerea Rusiei de către marile puteri europene aliate ale Turciei, în Războiul Crimeei (1853 -1856). Victoria a fost statuată de Congresul de Pace de la Paris, care a reuşit să blocheze câteva decenii expansiunea rusă în Balcani.

Potrivit tratatului, Rusia a trebuit să retrocedeze Moldovei judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad, aflate în sudul guberniei ţariste Basarabia, pe care o anexase în 1812 şi pierdea accesul la Gurile Dunării.

Anunțuri
Anunțuri

De asemenea, zona Mării Negre a fost demilitarizată şi, ceea ce era foarte important, Rusia a pierdut controlul asupra Munteniei şi a Moldovei, care fuseseră la un pas de anexare, după ce guvernatorul rus Pavel Kiseleff, înaintase o propunere în acest sens, cu câţiva ani înainte.

După 1856, Principatele Române intrau sub garanţia celor şapte puteri europene, care au fost de acord să consulte românii în privinţa felului în care doreau să fie guvernaţi în viitor, înfiinţând în acest scop Adunările Ad-hoc, menite să reprezinte toate straturile populaţiei.

Rusia şi-ar fi dorit o #Unire formală a acestora, sub conducerea unui domn marionetă, astfel încât să-şi poată perpetua prezenţa în zonă, motiv pentru care l-a sprijinit puternic din umbră pe prinţul trădător Grigore Sturdza. Nici Imperiul Austriac şi Imperiul Otoman (care avea statutul de putere suzerană), nu acceptau ideea unirii prin voinţa poporului român, încercând prin fel de fel de ingeriţe grosolane, să-şi impună interesele politice.

Anunțuri

Austria avea aici o puternică agentură de spionaj şi subversiune, a cărei misiune era blocarea Unirii.

Agenţii austreci au început să facă mărturisiri...

Agentul Ignasy Ferdinand Kek mărturisea în fața tribunalului ca agenturile austriece aveau misiunea de a provoca în cele două ţări române dezordini grave sociale, care să justifice intervenţia armatelor străine, împiedicarea alegerii unui domnitor, "căci interesul ginăral ar fi ca Austriea să poată căpăta Moldova şi Valahiea, fie măcar cu preţul Galiţiii". Majoritatea unionistă era zdrobitoare şi dorea formarea unui singur stat sub numele de ROMÂNIA.

Reprezentanţii românilor, au sintetizat cinci solicitări de bază: se cerea autonomie faţă de Turcia, Unirea celor două principate româneşti sub un principe străin, neutralitatea statului, reforme sociale şi necesitatea ca puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări Obşteşti, care să reprezinte toate interesele naţiei.

Conferinţa de la Paris din 7 octombrie 1858, a elaborat un document final, având rolul unei adevărate Constituţii pentru cele două principate.

Anunțuri

Unirea avea să fie una formală, fiecare principat român urmând să albă propriile sale instituţii executive şi legislative şi câte un domnitor..

Deputaţii l-au ales domnitor în Moldova la 5 ianuarie 1859, pe Alexandru Ioan Cuza, iar în data de 24 ianuarie 1859, şi în Muntenia. A fost o mişcare inspirată şi curajoasă, care a exploatat o lacună a Convenţiei de la Paris, care nu specifica nicăieri interdicţia de a fi ales acelaşi domn în ambele Pricipate.

Obiectivul imediat următor, a fost infăptuirea Unirii depline, fără a mai aştepta deciziile altor reuniuni internaţionale, Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat al celor două principate, a armatelor lor, a legislatiei, vămilor, etc. În 186, Înalta Poartă a adoptat " Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei", prin care era admisă unirea politică şi administrativă a celor două ţări române.

Pe 11 decembrie, domnul Cuza, a dat publicităţii o Proclamaţie prin care aducea la cunoştinţa tuturor că "naţionalitatea română este întemeiată".

Din 1866, conform Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite au început să se numească oficial ROMÂNIA.

TRĂIASCĂ ÎN VECI ROMÂNIA, ŢARA TUTUROR ROMÂNILOR ! #istorie #moment astral în storia noastră