În funcţie de evoluţia evenimentelor din imperiu şi mersului revoluţiei române, problema naţională în #bucovina a fost înscrisă în diferite programe şi urmărită în activitatea practică, sub forma unor scenarii posibile, fiindcă Hurmuzăcheştii, în calitate de conducători ai revoluţiei din fosta provincie moldovenească, condiţionau şi subordonau dezideratul rezolvării problemelor sociale, economice, politice, culturale şi religioase de acordarea în prealabil a statutului de autonomie naţională:

1) obţinerea statutului de autonomie naţională pentru Bucovina cu crearea organelor corespunzătoare în plan legislativ, juridic şi executiv şi cu toate consecinţele ce ar fi decurs în domeniile vieţii social-politice, culturale şi religioase;

2) reunirea Bucovinei cu Moldova, deziderat formulat de ţăranii răsculaţi în districtul Rădăuţi în septembrie 1849, ca obiectiv care ar fi fost posibil doar în condiţiile victoriei luptelor din cadrul monarhiei şi ale prăbuşirii imperiului;

3) unirea tuturor provinciilor şi teritoriilor româneşti din Imperiul habsburgic – Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina – “într-un mare ducat autonom al românilor”, cu organe proprii, legislative, executive şi juridice;

4) unirea tuturor românilor într-un stat daco-român, adică şi a românilor din Principate, şi a celor din Imperiul habsburgic, cu ajutorul şi sub egida Casei de Habsburg, iar numele noului stat ar fi putut fi chiar atunci România.

Anunțuri
Anunțuri

Exprimând doar ceea ce era posibil la o anumită etapă, fruntaşii bucovineni, în primul rând Hurmuzăcheştii, au formulat o gamă largă de soluţii, între care cea a autonomiei naţionale.

La 1848 toţi conducătorii politici ai românilor din Austria erau de părerea că chestiunea românească trebuia rezolvată în înţeles austriac. De aceea în februarie 1849 reprezentanţii românilor din Imperiul habsburgic au prezentat împăratului Ferdinand memoriul “Allgemeine Petition der Romanen”, solicitând ca teritoriul locuit de românii din Austria să fie ridicat la rangul de “Mare Ducat al Românilor”, iar împăratul austriac să poarte titlul de “Mare Duce al Românilor”. Fraţii Hurmuzachi credeau că la acest ducat se vor alipi cu timpul şi principatele dunărene şi, astfel, se va efectua unirea tuturor românilor.

Anunțuri

Ei erau de părerea că Austria, având o constituţie liberală, va influenţa puternic principatele româneşti şi în cele din urmă le va absorbi.

Acesta era dezideratul suprem al românilor din monarhia habsburgică la acea vreme. Pentru românii bucovineni, însă, trebuia continuată lupta pentru dezlipirea provinciei lor de Galiţia şi constituirea ei în ducat autonom.