După 1848 coloniştii germani şi poloni, în general, şi rutenii în special, au fost folosiţi ca element de manevră politică şi contrapunere împotriva românilor. Rutenii au început să ocupe un loc aparte în cadrul acestei politici de învrăjbire naţională. Imigrarea rutenilor şi huţulilor din Galiţia în Bucovina nu putea fi stăvilită şi ea a fost determinată de cauze complexe care s-au completat şi influenţat reciproc:

1) cauze generate de împovărătorul regim de aservire a ţărănimii în Galiţia şi avantajele rezultate din situaţia cu mult mai blândă existentă în nordul Moldovei anexate;

2) roadele interferenţei nefaste, între politica anexionistă a Austriei şi cea a Rusiei, care s-au angajat şi concurat în cotropirea unor teritorii româneşti, folosindu-se adesea de metode similare.

Anunțuri
Anunțuri

Exodul rutenilor în #bucovina a fost atât de mare, iar statisticile oficiale sunt atât de strâmb înlocuite, încât la ultimul recensământ austriac din 1910, numărul veneticilor de peste Nistru şi Ceremuş atinge cifra de 305.101, pe când românii din fostul ţinut moldovenesc sunt depăşiţi şi constituie doar 273.252 din totalul populaţiei de 794.929 oameni.

Puţin numeroasă şi formată în şcolile germane, intelectualitatea românească din Bucovina şi cei câţiva boieri patrioţi, rămaşi în partea detrunchiată a Moldovei şi-au dat primii seama de efectele dezastruoase ale politicii Vienei oficiale promovate faţă de românii din cea mai estică provincie a monarhiei habsburgice. Anume intelectualii şi boierii se ridică la lupta pentru păstrarea caracterului românesc şi ortodox al Bucovinei pentru emanciparea naţional-culturală a românilor din această provincie mărginaşă.

Anunțuri

Spre exemplu, la 20 mai 1848 fruntaşii românilor bucovineni au convocat la Cernăuţi o mare adunare naţională, spre a alcătui o petiţie care să cuprindă revendicările politice, economice şi naţionale ale Bucovinei, petiţie care urma să fie înmânată împăratului şi să servească şi ca program electoral. Clerul era reprezentat de către episcopul Eugenie Hacman şi asesorii săi consistoriali, boierimea prin Hurmuzăcheşti, Vasilco, Goian, Zotta, Petrovici, Mikuli, iar tânăra intelectualitate prin Iraclie Porumbescu, Constantin Tarangul, Nicolae Popescu ş.a. Reprezentanţii tuturor păturilor sociale au elaborat cele 12 dorinţe ale ţării, prima dintre ele care consta în separarea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei ca ţară de coroană autonomă.

A doua dorinţă se referea la conservarea naţionalităţii române, la crearea de şcoli naţionale, la reintroducerea limbii române în administraţie, viaţa publică, în sistemul judiciar. Prin punctele 6 şi 10 se cerea garantarea libertăţilor religioase, proclamarea principiului de egalitate între toate confesiunile din Bucovina, dezlipirea Episcopiei Bucovinei de Mitropolia sârbească de la Karlowitz şi alegerea episcopului de către un congres bisericesc, în care să fie reprezentaţi atât clerul, cât şi mirenii. #identitate